Copiii nu pot avea toate drepturile adulților. Dar, la fel ca în cazul adultului, drepturile copilului pot fi grupate în aceleași 5 categorii:
DREPTURI CIVILE: dreptul la viață, la nediscriminare, la nume, la identitate, la cunoașterea părinților, la protejarea vieții private, de a nu fi supus torturii sau altor rele tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante;
DREPTURI POLITICE: libertatea de exprimare, de asociere și de participare la adunări pașnice (mitinguri), de gândire, conștiință și religie, de acces la informație și mass-media. Copilul nu are dreptul de a alege și de a fi ales în organele statului, ci doar în organismele școlare;
DREPTURI ECONOMICE: dreptul la muncă, la protecție împotriva eploatării;
DREPTURI SOCIALE: dreptul la educație, la sănătate, la securitate socială, la dezvoltare;
DREPTURI CULTURALE: dreptul la creație, la joacă, de a participa la activități culturale și artistice;
La nivel mondial aceste DREPTURI sunt cuprinse în CONVENȚIA NAȚIUNILOR UNITE cu privire la Drepturile Copilului. Instituția care monitorizează respectarea lor este Comitetul pentru Drepturile Copilului, alcătuit din 10 experți internaționali cărora statele le înaintează rapoarte în mod regulat.
În România există o lege specială care reglementează respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului -este vorba de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. De aplicarea acestei legi se ocupă mai multe autorități, fiecare cu propriile atribuții:
- Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), constituită la nivelul național în subordinea Ministerului Muncii: monitorizează respectarea Convenției și legii menționate mai sus;
- Direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului (DGASPC), constituite la nivel județean și la nivelul municipiului București: veghează la respectarea în județ și capitală a legislației cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului;
- Serviciile sau direcții publice de asistență socială (DAS sau SAS), constituite la nivel local: veghează la respectarea în municipii și orașe a legislației cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului;
- Avocatul Poporului (AP): este un adjunct al Avocatului Poporului care primește plângeri de la copii sau părinți cu privire la instituțiile publice din domeniul sănătății, educației și protecției speciale a copilului. Acesta verifică instituțiile reclamate.
- instanțele judecătorești: (judecătorie, tribunal), care se regăsesc în toate municipiile și în majoritatea orașelor din România: ele soluționează cazuri juridice care privesc copiii, stabilind cine a încălcat o lege și cum poate fi reparat răul făcut/înfăptuit.
DE REȚINUT! Instituțiile statului iau decizii ținând seama de INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI, ceea ce înseamnă că fac ce este cel mai bine pentru copil, nu doar ce este suficient sau doar bine pentru el.
