A fost o săptămână stranie, cu ger şi amigdale inflamate - un fel de noi toţi redevenim copii -, cu articulaţii ca din sticlă, trening de fleece, mânuşi scoase dintre hainele de iarnă, focuri în trei sobe. După dezmățul de ploaie cu abuz de vânt, asezonate cu zăpadă şi ger, duminică s-a mai îmbunat vremea (în sensul că n-am mai fost obligată să port mânuşi).
Grădina e şocată, nu ştie săraca ce s-a întâmplat, ce să facă. A nins peste liliac, cireşi, peri, vişini şi pruni în floare (prunii de vară se scuturaseră deja), zmeura, murul şi coacăzii sunt plecaţi a rugăciune, trandafirii sunt trişti - sacsul cel puţin avea boboci -, mă tem tare pentru poncirus - are toate frunzele mate şi răsucite -, pătrunjelul e sticlos, iar plăntuţele deja răsărite sunt în mare parte la pământ. Au înnebunit toate de atâta primăvară.
A fost simfonia, evident că nu m-am putut ab�...