A fost o săptămână stranie, cu ger şi amigdale inflamate
- un fel de noi toţi redevenim copii -, cu articulaţii ca
din sticlă, trening de fleece, mânuşi scoase dintre hainele de
iarnă, focuri în trei sobe. După dezmățul de ploaie cu abuz de
vânt, asezonate cu zăpadă şi ger, duminică s-a mai îmbunat vremea
(în sensul că n-am mai fost obligată să port mânuşi).
Grădina e şocată, nu ştie săraca ce s-a întâmplat, ce să
facă. A nins peste liliac, cireşi, peri, vişini şi pruni în floare
(prunii de vară se scuturaseră deja), zmeura, murul şi coacăzii
sunt plecaţi a rugăciune, trandafirii sunt trişti - sacsul cel
puţin avea boboci -, mă tem tare pentru poncirus - are toate
frunzele mate şi răsucite -, pătrunjelul e sticlos, iar plăntuţele
deja răsărite sunt în mare parte la pământ. Au înnebunit toate de
atâta primăvară.
A fost simfonia, evident că nu m-am putut abţine şi am
luat o aronie, un arbust de stafide, doi trandafiri (Black Baccara
şi Glorious) şi alte cele - măghiran, salvie, rozmarin, un bulb de
allium, lavandă, o garofiţă, o suculentă simpatică (probabil ceva
Echeveria), o plantă numită popular lămâiţă - să fie oare Verbena
citronata? -, un Calocephalus şi încă una,
acoperitoare de sol. O parte sunt deja plantate, altele aşteaptă
vremuri mai bune.
La capitolul grădină, am reuşit să punem şi cel de-al
doilea tunel, după ce se încălzeşte pământul vedem ce-o să plantăm
acolo, am scos iarăşi sute de păpădii şi de patlagini, am curăţat o
zonă cu plante perene şi cam atât. În casă, domnul meu s-a jucat
sâmbătă cu uşa de la intrare, a schimbat clanţa, a treia în opt
ani, a pus pene la toc, a ridicat uşa (că doar uşa+tocul au fost
făcute pe comandă, din lemn verde frumos mirositoriu), cert e
faptul că acum a învăţat domna uşă că locul ei e în toc, cel puţin
pentru moment. Eu am scos covoarele de iarnă în speranţa verii ce
va să vină, că zău m-am săturat de geci, focuri, ciorapi groşi şi
uşi închise.
Duminică am plimbat câinii mari, după o perioadă lungă;
Pepsi, care intră în tahicardie cum o scot pe poartă şi trage
disperată să se întoarcă în curte, ne-a certat supărată, s-a urcat
pe garduri, a comentat continuu. Când ne-am întors, deschide poarta
dacă poţi: pupăza împinsese ivărul şi o închisese, aşa că sari,
Răzvane, gardul, că n-ai alternativă.
Luni dimineaţă era iarăşi brumă. Mda.
.jpg)
