Platforma online de filme românești CINEPUB anunță o ediție specială de Halloween. Sfârșit, scurtmetrajul regizat de Dorian Boguță, un film în care genul horror capătă nuanțe filosofice, este premiera săptămânii pe CINEPUB. Scurtmetrajul a fost prezentat în 2016 în secțiunea Umbre / Shadows a Festivalului Internațional de Film Transilvania, dedicată filmelor întunecate, horror-uri care explorează noi limite și în care everyone dies, după cum spune sugestiv sloganul TIFF Umbre.
Într-un rol surprinzător, Dragoș Bucur va transporta spectatorii pe o plajă pustie, unde doar câinii sălbatici își fac apariția. Întrebarea este dacă, de data asta, everyone dies.
Atmosfera de Sfârșit este sugestiv redată de sinopsis-ul filmului: Iarnă. O plajă pustie. Un cer vânăt. Un sunet surd în aer. O rulotă.