Când o pedeapsă rănește sufletul, din punct de vedere
psihologic, ea se manifestă prin comportamente cum sunt:
rezistența, resentimentele, respingerea și revolta.
Înainte de a fi maturi, din punct de vedere psihologic,
copiii și adolescenții îndepărtează și resping ajutorul atât de
important al părinților. Conflictul dintre părinți și copii este
greu de controlat. Mulți părinți recunosc că vechile metode bazate
pe frică, dominare și culpabilitate nu mai merg, dar pur și simplu
nu cunosc altele. Părinții care permit prea multe nu le oferă
copiilor controlul părintesc de care aceștia au nevoie. Când copiii
dețin controlul ei scapă de sub controlul părinților.
Copiii învață totul prin imitare și
cooperare
Copiii din ziua de azi sunt mult mai sensibili dar sunt
și negativ influențați de metodele vechi de educație ca: țipatul,
bătaia, pedeapsa, interdicția, umilirea și rușinea. Pedeapsa cu
bătaia îi determina pe copii să știe de frică și să respecte
regulile. Astăzi, prin bătăi părinții obțin un efect exact contrar
și răspund la violență prin violență. Acesta este simptomul unei
mai mari sensibilități.
Copiii își imită părinții
Ei învață totul prin imitare și cooperare. Dacă țipăm la
copii, îi amenințăm și-i agresăm fizic și verbal, pentru a
redobândi controlul, în afară că vom crește un copil al cărui
sentiment de încredere în el însuși se va manifesta pregnant când
va fi adult, va învăța că agresiunea este soluția. Mai târziu, când
dorința nu-i va fi îndeplinită, își va lăsa furia să se reverse fie
printr-o agresiune directă, fie printr-o agresiune pasivă. În
generația mea, părinții considerau o dovadă de iubire aducerea
acasă a unei sticle de suc sau a asigura „pâinea cea de toate
zilele”. Astăzi cea mai mare bogăție pentru un părinte este timpul.
Pentru a face parte schimbărilor din societate, părinții trebuie
să-și schimbe atitudinea față de educație. Dacă în trecut, educația
urmărea să formeze copii ascultători, obiectivul educației moderne
este acela de a forma copii cu o voință puternică, dar cooperanți.
În trecut un copil care nu se supunea era deseori calificat ca
încăpățânat. Voința unui copil nu trebuie eliminată pentru a-l
determina să fie cooperant. Când inima unui copil este deschisă și
voința le este educată! Copiii învață, prin sentimentul de
compasiune, să devină cooperanți și buni.
Scopul educației pozitive este acela de a forma lideri
siguri, capabili să-și făurească singuri destinul, nu să calce pe
urmele altora în virtutea inerției. În mintea, inima și trupul
fiecărui copil există schița perfectă a dezvoltării acestuia.
Educația pozitivă sprijină procesul natural de creștere a copiilor,
ajutându-i să-și exprime armonios talentele și însușirile
fiecăruia. Având permisiunea de a fi diferiți de ceilalți, copiii
devin capabili să descopere, să aprecieze și să dezvolte
potențialul interior unic.
Având permisiunea de a greși, copiii devin capabili să
se autocorecteze, să învețe din propriile lor greșeli. A greși nu
înseamnă că ceva nu este în neregulă cu tine. Greșelile sunt
naturale, normale și de așteptat. Și noi ca părinți ar fi bine să
ne recunoaștem propriile noastre greșeli atunci când le facem.
Copiii învață văzând.
Având permisiunea să-și exprime sentimentele negative,
copiii învață să își controleze emoțiile și să își dezvolte
conștiința de sine. Crizele de furie sunt o parte importantă a
dezvoltării copiilor. Cea mai bună cale pentru a-i deprinde pe
copii să fie conștienți de propriile lor sentimente este aceea de
a-i asculta și de a-i ajuta să le identifice cu
empatia.
Educația pozitivă formează copii cu o personalitate
puternică, îi învață să își asume responsabilități și să se simtă
în siguranță înțelegând locul pe care îl au în familie și apoi în
societate.
Oamenii de succes suferă când pierd, dar își revin
pentru că au capacitatea de a se elibera de sentimentele
negative.
