Paradoxul incompatibilității la
români
Tendința opiniei publice românești aproape unanime
este una confuză, întreținută cu abilitate de Spâni și de
propaganda acestora: Toți sunteți corupți, toți sunteți hoți, toți
sunteți la fel:mincinoși și hoți. Dezinformarea prin inducerea de
confuzii, prin amalgamarea indivizilor, este cea mai periculoasă
modalitate de manipulare pentru o societate democratică: omul de
rând nu mai poate alege grâul de neghină. Chiar și idealiști din
paradigma Eminescu și Conta, nu mai au credibilitate. Românii nu
mai cred în indivizii mesianici, în luptători pentru dreptate și
adevăr. Dincolo de aparențele afișate, oamenii cu adevărat integri
moral, ca inocentul erou Harap-Alb, nu mai pot fi văz ci
majoritatea credem că ascuns în hainele lui Harap-Alb este Spânul
pus pe căpătuială. Confuzia indusă în mentalul colectiv face
imposibilă sau aproape imposibilă capacitatea de a ne înțelege pe
noi înșine.
Eminescu îl descoperă siderat pe Conta, un
veritabil Harap - Alb, muncind alături sau în slujba spânilor
Giani, Caranda, Mihăilescu. Nu este singurul care a observat acest
paradox român, când Harap-Alb devine sluga spânului. Norman Manea,
expune în eseul său opinia unui intelectual american, care afirmă
că nicăieri , parcă, prăpastia dintre oamenii buni și cei
răi, mai mult decât atât , dintre oamenii dedicați Binelui și cei
slujind răului, nu pare mai mare. Dar cooperează… Nicăieri
conlucrarea uluitoare dintre incompatibilități nu pare mai ciudată
mai de neînțeles.” (Norman Manea – Despre clovni: Dictatorul și
Artistul, Ed. Polirom, 2005, Iași) De aici survine confuzia
care face din noi - toți o apă șiu-un pământ, în mintea celor mai
mulți români despre români există același clișeu absolut fatalist
pe care nimeni nu le poate îndrepta toți sunt hoți, toți sunt
corupți, toți sunt la fel: mincinoși și hoți. Noi românii nu mai
putem face această distincție pe care a observat-o acel intelectual
american, citat de Norman Manea, că există „pe planeta Românica”
cum se exprima insidios, spânul procuror Portocală, oameni buni și
oameni răi , total incompatibili dar care de voie de nevoie
cooperează.
Această distincție o facem noi, fiindcă e sigur că
sunt români care se nasc să fie toată viața Harapi Albi și români
care se nasc din Spâni și predestinați să fie toată viața Spâni.
Neimplicarea înseamnă lașitate, e într-un anume sens o disimulare
și-atunci, amalgamarea lui Sorin Alexandrescu, anume că societatea
românească, scoate la iveală tot mai mulți indivizi, la care se
esențializează două instincte primare disimularea și ipocrizia e
într-un anume sens logică și realistă. Aceste manifestări primare
ale mioriticului disimularea și ipocrizia nu se regăsesc cum am
spus la toți românii: în psihologia românilor Harapi-Albi, acestea
lipsesc cu desăvârșire. Cu adevăra dominante psihologic le regăsim
la indivizii spâni. Sorin Alexandrescu observă înmulțirea acestora
- tot mai mulți români. Spânii, cu fiecare generație se înmulțesc
mai repede se pare decât Harapii-Albi, fiindcă cei mai mulți
Harapi-Albi - inteligenți, creativi, constructivi și inocenți din
nevoia supraviețuirii au emigrat în Europa (Italia, Spania, Franța,
Anglia), iar cei rămași din nevoia de adaptare la starea dominantă
a societății româneștii condusă de spâni au fost obligați de voie
de nevoie să se adapteze , să conlucreze cu ei . Disimularea şi
ipocrizia ţin de instinctualitatea animală, nu de raţionalitatea
umană. Cele două manifestări ale imoralității mioritice se asociază
de regulă cu lăcomia, lașitatea și trădarea. Sistemul limbic
găseşte metode şi procedee adecvate de adaptare într-o societate
dominată de instinctualitate. Din nefericire pentru oamenii cu
discernământ moral, caionii mioritici - disimulanţi şi ipocriţi se
întâlnesc tot mai des. Aproape nu-i mai poţi decela pe instinctuali
de oamenii normali, pe Spâni de Harapii-Albi. Putem schimba, oare,
această societatea mioritică dominată de Spân, omul
roș?
Eminescu şi-a erodat sănătatea la Timpul
pentru grandiosul său proiect de asanare morală a societăţii
româneşti. A plătit cu libertatea demersul său eroic – singur
împotriva tuturor. Lașitatea românilor a ajuns proverbială
de-atunci. În Glossă, Poetul-filosof vede imposibilitatea
schimbării şi zădărnicia pasiunii pentru împlinirea acestui ideal
moral ( care pentru alte popoare nu mai e un ideal, ci o
normalitate), ca şi cum ai îndrăgi ,,nimică’’ din
cunoaşterea ,,măsurii’’ , a adică a limitei şi limitării omului
mioritic.
,,De te-ating, să feri în
lături,
De hulesc, să taci din
gură;
Ce mai vrei cu-a tale
sfaturi
Dacă ştii a lor
măsură:
Zică toţi ce vor să
zică,
Treacă-n lume cine-o
trece;
Ca să-ndrăgeşti
nimică
Tu rămâi la toate rece.’’ Cu
siguranţă, sunt mulţi tineri români cu discernământ moral,
idealişti şi creativi, din tipologia lui Harap-Alb dar starea
naţiunii este, din nefericire, prea pesimistă ca aceşti tineri să
nu simtă , asemenea lui Eminescu, gustul amar al zădărniciei. În
condiţiile metamorfozelor kafkiene, în care dominant este în
societatea românească, omul spân , tinerii fug spre alte spaţii -
occidentale, canadiene sau americane unde logica existenţială este
mai apropiată de uman. Pesimismul eminescian nu este de tip
schopenhauerian. Dacă la Schopenhauer pesimismul poate fi
transformat de genii și oamenii dotaţi cu forţe spirituale
excepţionale, în optimism, la Eminescu, inspirat de sisificul
românesc, pesimismul tinde spre spre dezamăgire, deziluzie,
disperare și zădărnicia existențială. Indivizi cu creier reptilian
nasc un popor tot mai bicisnic, ,,romunculi’’ spune
Eminescu în Ondin şi Poetul ,,un popor ce se dispreţuieşte pe
el însuşi’’. Dispreţul de sine conduce inerent la apatie,
mefienţă şi anomie. ,,Un popor de curve, beţivi şi
puturoşi’’, asta crede un potenţat al puterii că este
poporul român. ( Ziarul Adevărul din 16 noiembrie
2010).
Dar cine l-a adus în această stare de mizerie
morală? ,,Numai prin laşitatea supuşilor, spune Plotin, ajung
cei răi la putere’’ (III,2,8,35). Numai prin lașitatea
Harapilor-Albi, ajung spânii la putere. Cum am mai afirmat,
instinctualii, deşi sunt fiinţe umane dotate cu raţiune, ca noi
toţi, fiind lipsiţi de discernământ moral, asemenea animalelor, nu
au probleme de moralitate.
Ugolino din Infernul lui Dante, de foame,
şi-a devorat proprii copii(,,foamea a răzbit durerea’’, spre
a-şi justifica gestul canibalic( Jorge Luis Borges – Eseuri, p.
331) . Asemenea lui Ugolino din Pisa,guvernaţii noştri
instinctuali - Spânii nu au probleme de moralitate în a-şi devora
propriul popor.
.jpg)
