“Este foarte important ca atunci când ai un vis, să crezi în el și să nu te dai bătut”

 

Începutul lunii iunie 2022 marchează startul „Programului inovativ de dezvoltare a capacității de incluziune socio-profesională „EduMotivation – Și eu pot !”: ateliere de meserii & vizite profesionale” prin care 110 copii și tineri din medii vulnerabile din Satu Mare și Baia Mare au acces timp de 20 de luni la activități menite să le deschidă noi orizonturi pentru viitorul lor profesional.

“Nu am știut că poți deveni bogat și să conduci așa o mașină dacă muncești cu deșeurile. Ce aruncă mulți, aduce bani la alții”, este concluzia Mihaelei care a pășit pentru prima oară într-un “imperiu” al reciclării. La fel de uimiți au fost și ceilalți copii care au vizitat firma Botiș Recycling din Satu Mare.