Nu sunt habotnica. Nu sunt nici o necredincioasa. Nu iubesc templul si nici nu ii servesc slujitorii. Cred insa, in gesturile mici care aduc fericire intr-o inima intristata, cred ca Universul se bucura atunci cand hranesti un flamand, indiferent daca este vorba de hrana spirituala sau mancare pur si simplu si indiferent daca este vorba de om sau animal, cred ca binele se multiplica si se ramifica atingand distante nebanuite, cred ca oamenii se cauta si se gasesc atunci cand este menit sa li se intersecteze drumurile, cred ca oportunitatile apar cand te astepti mai putin si cred ca suntem creati cu putere de regenerare.

Nu cred ca este nevoie sa bati siruri de matanii ca sa iti demonstrezi credinta si nici nu cred ca pomenile trebuie facute de ochii celorlalti. Cred ca binele se face in tacere si ca trebuie sa incepi prin a-ti face bine tie si cred ca ajutorul cu de-a sila este vecin cu violul.

Traim intr-o lume in care credinta creaza negustori si induce intoleranta. Sigur...