<<O tânără femeie a fost ucisă în fața fetiței sale. Am crezut că reacțiile vor fi de compasiune și revoltă. Dar de câteva zile, lumea e plină de „sfinți” imaculați și judecători, care se cred îndreptățiți să arunce cu piatra în cea ucisă.
De câte ori ați citit o știre despre o femeie care denunță un abuz și ați văzut comentariile pline de ură și judecăți? De câte ori ați auzit remarci care minimalizează suferința victimei, spunând: „a căutat-o”, „De ce vorbește abia acum?”, ”Are nevoie de atenție.”, „Inventează pentru bani sau faimă.”
Victima este supusă unui test de moralitate public, un test pe care rareori îl poate trece în fața „sfinților” din spatele tastaturilor. Nu a trecut testul lor, deci este vinovată!
Această mentalitate bolnavă, hrănită de misoginism și prejudecăți, orbește și transformă acești „sfinți” în complicii abuzatorilor, ai criminalilor>>, spune feminista Nastasă.

Femeile abuzate ajung să se teamă nu doar de reacţiile de răzbunare din partea agresorilor ci şi de judecata publică toxică care le pune tot pe ele la stâlpul Infamiei, spune aceeaşi Carmen Nastasă: <<Multe femei nu raportează abuzul de teamă. Teamă, nu doar de represaliile agresorului, ci și de judecata societății, de umilința publică, de stigmatizare. Iar dacă abuzul nu este fizic, ci psihologic, emoțional, este cu atât mai greu de dovedit și de explicat.
Există atâtea cazuri în care cei care ar trebui să protejeze bunul mers al lucrurilor, cei care dețin puterea și pârghiile de decizie într-o comunitate, se simt îndreptățiți să facă „glumițe de autobază”, să lanseze propuneri indecente, să facă remarci sexiste, să hărtuiască de-a dreptul. Câte dintre voi v-ați prefăcut măcar o dată că nu înțelegeți apropourile penibile ale unor închipuiți masculi alfa. Iar dacă o femeie îndrăznește să le țină piept, ”să comenteze”, este decredibilizată, umilită și marginalizată. Este: isterică, nebună, profitatoare și cu siguranță cu**ă.
Apoi, este sfătuită să tacă, să renunțe la luptă, sau poate chiar i se sugerează să își ceară iertare pentru îndrăzneala de a spune nu… să fie „lăsată” să „mănânce o pâine.” Atâtea povești, atâtea contexte, atâtea lacrimi înghițite pentru a nu fi văzute, atâtea drame știute sau neștiute…
Când se vor opri toate acestea? Când nu vom mai învinovăți victimele, ci abuzatorii.
Când vom avea puterea să fim alături de victime, să le sprijinim, să le ajutăm, să le sfătuim.
Pentru că trebuie să înțelegem că nimeni nu merită să fie abuzat, umilit sau ucis.
Și ei să înțeleagă: nimeni nu deține vieți!>>.

Cu excepţia lui Carmen Nastasă, nicio persoană publică din Neamţ nu a luat o atitudine publică pe acest caz. Nici măcar şefele de organizaţii de femei din filiale de partid din Neamţ care ar trebui să fie primele care să sară în sprijinul victimelor şi să contribuie la o direcţionare corectă a opiniei publice.

D.V.
sursa foto – facebook, Carmen Nastasă