Federația Internațională a Comunităților Educative (FICE) a
lansat, joi, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Național al
Cărții pentru Copii ''Bucuria Lecturii'', înscrierile făcându-se
până pe 25 martie.
"Scopul proiectului 'Bucuria Lecturii' organizat de FICE este
de a promova lectura de carte la elevi, dezvoltarea unor capacități
dintre cele mai diverse, precum înțelegerea sensurilor din context,
înțelegerea conceptelor și a imaginilor abstracte, capacitatea de a
memora și imagina, precum și un nivel ridicat de maturizare
emoțională și intelectuală", a explicat Mareș.
Festivalul Național "Bucuria Lecturii" este structurat pe două
secțiuni — "Lectură și Creație" și "Evenimente dedicate Cărții,
Lecturii și Creativității".
La secțiunea "Lectură și Creație" pot fi înscrise eseuri
inspirate din universul lecturilor; scrisori către un personaj sau
autor favorit; povești originale; desene, picturi inspirate de
lumea lecturilor; reviste școlare; cărți pentru copii și tineri,
scrise de copii, tineri.
Cea de-a doua secțiune cuprinde concursuri pe diverse teme,
inspirate de universul lecturii, carnavaluri cu personaje din lumea
cărților; întâlniri cu scriitori și autori îndrăgiți; lecturi
publice; dezbateri pe tema lecturii și a cărții; piese de teatru;
recitaluri de poezie; poezia și muzica — tărâmul magic al artelor;
șezători literare.
Termenul limită de înscriere a participanților este 25 martie.
Înscrierea se face la adresele de mail [email protected] și
[email protected]. La înscriere, participanții vor specifica
datele personale de identificare, secțiunea și lucrările ori
evenimentele pe care le vor realiza în cadrul festivalului.
Activitățile din cadrul festivalului se desfășoară în perioada
februarie — aprilie, urmând ca în luna mai să aibă loc selecția și
jurizarea.
Festivitatea națională de premiere a lucrărilor și
evenimentelor va avea loc pe 3 iunie la Palatul Național al
Copiilor din București. Premiile și diplomele vor fi acordate
copiilor care au obținut locul I la faza locală, câte unul pe
categoria de vârstă. Vor fi acordate, de asemenea, diplome și
premii de excelență, premii speciale și premii-surpriză pentru
copii selecționați la faza națională pentru fiecare categorie de
vârstă, precum și certificate pentru organizatori.
Festivalul Național al Cărții pentru Copii ''Bucuria
Lecturii'' este organizat în colaborare cu Ministerul Educației
Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București,
inspectoratele școlare județene, Biblioteca Națională a României,
Palatul Național al Copiilor.
Sursa: AGERPRES