Ediția a patra a UrbanEye Film Festival începe pe 1 noiembrie 2017, timp de cinci zile bucureștenii având parte de filme în premieră și evenimente conexe dedicate mediului construit și vieții urbane.
Festivalul prezintă 27 de pelicule, cuprinse în 7 secțiuni, ce abordează probleme și subiecte actuale, despre mediul construit și societatea în care trăim.
Festivalul ridică întrebări și invită la reflecție despre situația migranților și refugiaților, în secțiunea “Refugii”. Filmul din deschiderea festivalului, “Taste of Cement”, face parte din această secțiune, urmărind muncitorii sirieni ce lucrează pe șantierele din Beirut.
Anul acesta, teme relevante pentru agenda publică globală, de la gentrificarea zonelor urbane și nevoia locuințelor sociale până la reconfigurările urbanistice, sunt atinse în secțiunea “Lupta pentru spațiu”. Dreptul la locuire și spațiu public și nevoia orașelor construite pentru ce...