Fostul primar Carabelea a fost, în perioade diferite, şi agent
electoral pentru George Simion (calificat în turul 2 al alegerilor
prezidenţiale) dar şi un critic al acestuia.
Şi, dezvăluie acum Andrei Carabelea, când a avut o reacţie critică
la adresa lui Simion, cel din urmă a recaţionat nervos şi l-a
ameninţat.
„L-am cunoscut pe George
Simion. Și m-a păcălit. O singură dată. Sper din inimă să nu
păcălească acum un întreg popor.
În ianuarie 2019, George Simion m-a sunat. Era candidat
independent la alegerile pentru Parlamentul European. Mi-a cerut
ajutorul pentru campanie în Neamț – voluntari, sprijin local, un
cuvânt bun.
Mi s-a părut că e ca mine: un tânăr
idealist, patriot, hotărât să schimbe ceva. Așa că i-am întins
mâna. Am vorbit cu oamenii care fuseseră alături de mine în
campania independentă din 2016 și am făcut o postare publică prin
care mi-am arătat susținerea.
De atunci, m-a mai
căutat de câteva ori: să-i ofer un sediu de partid sau să mă invite
la „nunta electorală”. Între timp, am înțeles cine este cu
adevărat.
Un om care folosește patriotismul ca
paravan. Un ipocrit. Un manipulator. Un politician care se
folosește de simboluri naționale pentru imagine, dar le insultă în
fapte.
Anul trecut, de Ziua Unirii Principatelor, a
fluturat steagul partidului său în locul tricolorului. Nu era prima
dată. Nici ultima.
În discursul meu de atunci am
spus clar: într-o zi cu semnificație națională, orice alt steag în
afară de tricolor e o insultă. Iar cel care îl flutură nu e
patriot, e un politician nedemn, ipocrit și manipulator. N-am dat
nume. Dar a doua zi, la 6 dimineața, aveam deja mesaje de
amenințare de la George Simion. (Vezi captura de ecran
atașată.)
Pe mine m-a păcălit o dată. Nu i-a ieșit
mai mult.
Dar acum vrea să păcălească o țară
întreagă și să ajungă Președintele României.
Știu
că majoritatea celor care îl votează sunt oameni mânați cu
bună-credință de patriotism. Tocmai lor mă adresez prin acest
mesaj.
El nu merită asta. Și nici
România!
E timpul să facem diferența între lozinci
și fapte. Între patriotismul autentic și cel
mimat.
Tu ce fel de Românie vrei să lași copiilor
tăi?”, spune Carabelea care ataşează şi o captură de ecran cu
discuţia contondentă dintre ei doi.
Culmea e că informaţiile seci legate de alegerile de anul trecut şi efectele acestora, la Piatra Neamţ, sunt cel puţin interesante.
Carabelea care candida cu PNL a pierdut alegerile în faţa lui Adrian Niţă, membru PSD. Iar unul din cei doi viceprimari de Piatra Neamţ este Marius Apopei, membru AUR. pentru a ajunge viceprimar, Apopei a avut nevoie – şi le-a primit – şi de voturile PSD din CL Piatra Neamţ.
Dar strict pe fapte vorbind, până în acest moment nu au apărut informaţii sau dovezi cum că AUR ar fi jucat ca un „iepure electoral” pentru PSD la Piatra Neamţ.
Daniel VINCA
N.B. – Persoanele menţionate sau care se simt vizate de acest articol beneficiază, conform bunelor practici din jurnalism, de dreptul la replică. Pot trimite orice precizare pe care o consideră necesară pe adresa de mail a redacţiei.