„Pe vremuri – şi mă refer nu la timpuri îndepărate, ci la acum
10-15 ani – dacă băteai palma într-o afacere cu cineva, păi devenea
literă de lege. Chestie de onoare.
Acum, s-au învăţat ăştia ori să bage capcane în contracte, ori, la
un moment dat, să caute chichiţe, o virgulă pusă nu ştiu cum, să
încalce înţelegerea.
Nu e bine. Dispare esenţa unei înţelegeri, disparea onoarea”, îmi
spunea, mai acum vreo câţiva, un senior al lumii afacerilor din
Neamţ.
Omul ajunsese să mai angajeze încă un jurist în plus care să caute
în contractele propuse de alţii, beneficiari sau furnizori, clauze
ascunse, şmecherii disimulate.
„E trist. Şi infractorii şi interlopii au propriul Cod de Onoare.
Dar la ce oameni de afaceri au răsărit în ultimul timp, nepoţei,
cumnăţei, iubiţele şi protejaţi al politicienilor, e jale.
La fel şi cu politicienii. Când trebuie să ia, dublează sau
triplează. Când trebuie să dea, caută fel de fel de motive să te
ţepuiască.
Şi vin cu nişte minciuni atât de penibile, că nu le-ar crede nici
un copil de ţâţă.
Nu mai există Onoare în politica românească…
Să te fereşti de politicianul care spune că nu are bani.
Păi dacă nu are bani, să stea acasă, politica nu e pentru săraci.
Pentru cei săraci dăm ajutoare sociale şi bucate la Cantina
Săracilor.
Iar politicienii de azi sunt cei mai bogaţi pe care i-a avut
România vreodată. Uitaţi-vă la maşinile lor. Uitaţi-vă în ce
locuinţe stau. La conturile din bănci, ca să nu mai spun de banii
pe care îi ţin ascunşi, cash. La slujbele cu care şi-au cadorisit
copiii, nevestele, neamurile. Dar uitaţi-vă şi la afacerile pe care
le fac prin interpuşi, prin rude, amante, prieteni, aghiotanţi.
Şi mai uitaţi-vă la ceva. La ce folosesc banii din subvenţia
publică, ce fel de plăţi fac. Când partidele fură bani şi de acolo,
e clar despre ce este vorba. Şi nu, nu e vorba că fură doar şefii
de la Bucureşti. Dacă şefii de filiale judeţene nu+şi întreabă
baronii de la Centru pe ce gheltuiesc banii, pentru mine e evident
că şi baronii locali sunt la fel de mânjiţi. Aşa-numita lor
disciplină e de fapt o complicitate. E preţul pe care îl plătesc
pentru că cei de la centru îi lasă să taie şi să spânzure, şi în
organizaţiile judeţene dar şi în instituţiile pe care le
controlează în judeţe.
O mână spală pe alta. E frăţia Hoţiei, de la Bucureşti la Neamţ. Ca
mersul trenurilor”.
Astfel de vorbe îmi spunea respectiva persoană înainte ca eu să
citesc în presa centrală despre cum un trezorier PSD a delapidat
banii partidului şi a fost condamnat, despre cum Ponta îşi dădfea,
la propiul partid, salariu, despre cum preşedintele PSD, Marcel
Ciolacu plăteşte facturile emise de Sorina Docuz, cea care îi este
femeie. Despre cum liberalii au plătit cu banii noştri campanie
pentru Georgescu sau panaramele de panouri cu cartea lui Ciucă.
Despre zboruri cu Nordis (PSD) sau despre castel cumpărat în Franţa
(PNL).
Respectivul om de afaceri din Neamţ trăieşte încă. A fost scos,
încet-încet, din zona contractelor publice.
Şi-a redus la maxim afacerile din România. Tot încet dar sigur, de
câţiva ani şi-a externalizat profitul (tenţie, după impozitare)
spre alte zări. A investit (nu sume colosale dar destul pentru o
afacere medie şi trainică) într-o altă ţară în care va migra
(probabil, definitiv) undeva prin mai-iunie.
Daniel VINCA
