Avocatul este un profesionist independent care asistă diverse persoane în calitate de consilier și reprezentant în apărarea drepturilor și intereselor lor împotriva organismelor publice și a altor persoane și entități private.
Astăzi viziunea asupra avocatului s-a schimbat. Cetățeanul știe că înainte de a încheia un angajament cu acesta, el are parte de consiliere juridică prealabilă (de multe gratuită). În cadrul acestei prime întâlnire, avocatului i se prezintă cazul, iar el își face o părere despre cum pot evolua lucrurile.
Avocatul este acum un tehnician versatil, care, în funcție de domeniul său de expertiză, și fără limitare, poate furniza servicii în legătură cu următoarele aspecte:
a) să apere interesele în toate tipurile de proceduri judiciare, fie ele civile, penale, sociale sau administrative.
b) Negocieze și să redactaze toate tipurilor de contracte publice sau private, indiferent de tipul lor
c) să ofere consultanță în privința diverselor tranzacții, pregătește contractele și documente legale necesare.
d) Redactarea de testamente, declarații mostenitori și demararea procedurilor judiciare în materie de moștenire etc.
Pentru unele dintre aceste servicii puteți apela și la notar. Ați putea chiar considera că v-ar putea costa mai puțin serviciile unui notar. Însă avocatul este singurul care vă poate apăra drepturile și interesele voastre.
Dacă aveți un conflict, doriți să faceți o plângere sau sunteți implicați într-o afacere, fără îndoială, utilizarea serviciilor unui avocat este benefică, fiindcă veți fi siguri că drepturile și interesele voastre sunt apărate în mod corespunzător.
Dacă vă aflați într-o situație fără ieșire și aveți nevoie de serviciile unui avocat, căutați pe Google avocati online. Astfel, veți descoperi cabinet avocatura sibiu.
Este vorba despre cabinetul de avocatură al firmei Suciu&Suciu, o echipă cu o experiență vastă în diverse probleme legale. Cu siguranță aveți nevoie de cei buni. Ei bine, ia-ți găsit.
Experiența lor profesională i-a învățat că, pentru a oferi cele mai bune servicii și a obține cel mai bun rezultat, trebuie să trateze fiecare client ca pe o persoană cu probleme reale, care necesită rezolvare rapidă. De aceea se pregătesc intens pentru fiecare proces în parte. Avocații de la firma Suciu&Suciu consideră că un proces bine pregătit este pe jumătate câştigat.
La consultația juridică gratuită pe care o oferă clienului, aceștia îi prezintă acestuia posibilităţile legale și îi indică toate opțiunile pe care le au la îndemână. Astfel, clientul poate să ia o decizie în cunoştinţă de cauză în ceea ce privește demararea procesului. În plus, pentru a veni în sprijul celor care au nevoie de serviciile legale de cea mai bună calitate, se deplasează oriunde în țară și în străinătate.
Așadar, dacă aveți nevoie de un avocat cu experiență, trebuie să contactați această firmă. Aici veți găsi rezolvarea problemei voastre juridice, indiferent de ce natura este ea. Avocații Suciu&Suciu sunt specializați pe mai multe segmente, pentru a asigura o eficienţă profesională maximă.
Fie că aveți o problemă de drept civil (revendicare mobiliară şi imobiliară, evacuare, posesorii, grăniţuire, servitute, partaj, nulitate/anulare acte, reziliere sau rezoluţiune contracte, etc.), penal, drept comercial și societar, drept contravențional etc., ei vă vor putea ajuta.