Oricare civilizatie are la baza patru piloni fundamentali: credinta, iubirea, munca si curajul. Cultul muncii si cultul curajului sunt atat de perimate incat nu mai ramane mare lucru de spus despre ele. In unele societati lipsesc cu desavarsire, pentru ca nu mai sunt necesare.

            Credinta. Credinta e subreda, din cauza lipsei acute de incurajari si de exemple. Credinta nu se invata, nu se  propovaduieste, credinta se experimenteaza. Credinta nu se cumpara, nici nu se vinde. E ultima linie de  aparare atunci cand mandria umana impinge la nesabuinta. E mana care te trage sau care te impinge.

            Iubirea. Toate religiile, toate artele, toate filosofiile, toate pledeaza pentru iubire. E idealul suprem, e apogeul fiintei umane. E scopul, rostul, sensul. Si totusi, e cea mai persecutata si vanata stare , pentru ca e singura capabila sa elibereze, prin inlantuire. Ceea ce numim noi azi dragoste e foarte departe de sensul real, pentru ca suntem preocupati sa-i dam nume, nu cinste. La fel ca si in cazul credintei, dragostea se traieste, nu se exprima. Nu se substituie. Nu e un mijloc de a specula oportunitati. Nu are nimic de a face nici cu banii, nici cu imaginea, nici cu cariera. Nici cu logica. Dragostea  e dragoste doar in forma bruta.

             Toate aceste fundamente ale omenirii sunt prost intelese si grav afectate. Uitate din ce in ce mai des, si-au pierdut valoarea, implicit efectul. Rezultatul e evident.