Un glonț pentru fiecare

A căzut un glonț din cer peste noi, unul singur,

putea fi pentru oricine dintre noi,

putea fi glonțul absolut pentru toți.

Dar am fost captivi în acest frig ca-ntr-o cetate,

nimeni nu putea ieși, nimeni nu putea intra.

S-a auzit, apoi, un cântec lin, trupurile ne erau străpunse

de sunetele absenței.

Nu știm cine este la capătul cântecului,

la capătul armei din care a venit acest glonț rece și

perfect lustruit de morțile celor dinaintea noastră.

Vine primăvara simplu, natural,

pomii își încarcă armele albe,

privesc spre noi cu frunzele fragile,

neputincioase încă în fața unui ger

care stă sugrumat în tăcerile zilnice

din care se clădesc marile imperii…

Constantin Stancu Hațeg ©