Happy End (2017) – Final fericit
Scenariul & Regia: Michael Haneke
Distributia: Isabelle Huppert,
Jean-Louis Trintignant, Mathieu Kassovitz, Fantine
Harduin, Franz Rogowski, Laura Verlinden, Toby Jones
etc
Un film numit “Happy End”, fara un happy end classic, ci un alt fel de happy end, lasand spectatorului gustul amar al unei lumi nemilos dezvaluita in cele mai neumane alienari ale umanitatii, dar si o palida- foarte palida speranta “vizionara”.
Nominalizat in competitia oficiala Cannes 2017 – Palme d’Or, la European Fil Awards pentru categoriile European Actress – Isabelle Hupert si European Actor – Jean-Louis Trintignant, nominalizat la Munich Film Festival – categoria Best European Film – Michael Haneke si la Sydney Film Festival – categoria Best Film – Michael Haneke!
Michael Haneke care ne-a daruit ca scenarist si regizor filme precum: Iubire – 2012, Panglica alba – 20019, Pianista – 2001…
Avandu-i in distributie pe acel Jean-Louis Trintignant, de neuitat in Et Dieu… créa la femme (1956), Legaturi periculoase (1959), Château en Suède (1963), Un homme et une femme (1966), Arde Parisul? (1966), Marea tacere (1968), Noaptea mea cu Maud (1969), Trenul (1973), Desertul tatatilor (1976), Malevil (1981), Noaptea de la Varennes (1982), Trois couleurs: Rouge (1994), Iubire (2012)…
Avand-o in distributie pe Isabelle Huppert – cu un portofoliu valoros de roluri intins din 1971 si pana in prezent (printre care si Pianista – 2001)…
Un film care atrage spectatorul-fin-cunscator al cinematografului european de calitate.
Si revin si spun: un Jean-Louis Trintignant la cativa pasi de implinirea varstei de 90 ani (nascut in 1930) si care a declarat la un moment dat si de curand ca ar reveni pe ecran, numai sub regia lui Michael Haneke! Ceea ce iata… s-a implinit in aceasta pelicula, Happy-End.
De curand am vazut “Ma Loute – Slack Bay” (2016), semnat scenariul si regia Bruno Dumont, o comedie neagra-neagra-neagra, a carui actiune se petrece undeva langa Calais si am scris ca este vorba despre “Un film provocator, care nu arunca spectatorul spre zambete sau hohote de ras, nici macar spre chicoteli nervoase, ci il obliga sa vada, sa analizeze, sa inteleaga, sa admita si sa isi ia masuri de aparare impotriva acestor degenerescente posibile si din pacate existente de-a lungul istoriei omenirii si pana azi, acum si oriunde aici”.
Am sentimentul ca aceste doua filme au ceva in comun, chiar daca unul isi desfasoara actiunea la inceputul secolului 20 si Happy End se petrece in zilele noastre, la o distanta de aproape o suta de ani! Dar timpul nici ca conteaza – poate doar din punct de vedere al tehnologiei .
Caracteristica comuna este alienarea umanului, psihopatii imposibil de controlat si atenuat in conditiile in care mediul si personajele inconjuratoate sunt puternic virusate. Si amoralitatea pana la urma, excrescenta acestor psihopatii, este dramatica.
De aceea, personajele acestor povesti (perfect posibile, credibile si probabil chiar reale pe alocuri – surse puternice de inspiratie pentru creatorul Haneke), reprezinta o mare provocare pentru realizatori: regizor, actori, director de imagine… Sa surprinzi personaje in carapacea lor de aparenta de normalitate, dar inclestate in propriile lor “deranjuri mentale”. Adevarate roluri de compozitie, carora marii actori din distributie le asigura magistral, incarnarea. Jean-Louis Trintignant in rolul Georges – decanul familiei Laurent, Mathieu Kassovitz in rolul nepotului lui Georges -Thomas Laurent, Franz Rogowski – in rolul Pierre Laurent, fiul lui Georges… au experienta de viata, au creatii la activ, au bagheta lui Haneke asupra lor… Insa ceea ce realizeaza mica actrita belgiana nascuta in 2005, Fantine Harduin, in rolul Eve Laurent… este o mare surpriza. Eve este un personaj malefic, lipsit de orice emotie pozitiva… mi-a sugerat ceva din acea insecta oribila numita “calugarita”, care isi devoreaza binefacatorul, in speta – masculul care asigura perpetuarea speciei!!! Fetita de 13 ani, Eve, incepe prin a fi privita de catre spectator, cu mila, cu blandete, cu intelegere… Insa curand, foarte curand, spectatorului incep sa-i cada in cap caramizile ororii. Micuta ingenua este dracu’ gol… ba ceva peste acesta. Manata de o curiozitate rece… lipsita de inteligenta emotionala… rece precum o fleica scoasa din congelator… hotarata sa curate locul din jurul ei, pentru a-si atinge Dumnezeu stie ce scopuri hidoase… nu se da inlaturi de la nimic… Curat Lucrezia Borgia. O mica actrita extraordinar de talentata.
Imagine aparte formeaza personajul Anne Laurent – care prinde viata interpretat de Isabelle Huppert. In contrast cu ceilalti membrii ai familliei Laurent, Anne tine cat de cat fraiele familiei in mana, se zbate sa pastreze aparentele, sa salveze afacerea familiei, sa-si elibereze fiul de sub tarele/viciile care il devoreaza… fara sa devoaleze mare lucru din garderobul propriu, in care noi, spectatorii, incercam sa vizualizam schelete aidoma celor din dulapurile celorlalti din familie. Si sunt, in mod sigur sunt, dar nu atat de macabre ca ale celorlalti. E greu sa privesti un om in fata, sa-l asculti, sa traiesti langa el si sa nu dibui ce se ascunde in spatele fatadei. Si de multe ori, secretele sunt duse in mormant.
Se comenteaza faptul ca acest film are si un filon legat de existenta migrantilor in Europa, Calais fiind unul dintre spatiile franceze populate de acesti ratacitori in cautarea unei vieti mai bune si mai sigure. Da, vedem muncitori probabil musulmani pe santierul condus de familia Laurent, personajele domestice din casa Laurent – bucatareasa (Jamila) si majordomul (Rachid) sunt probabil magrebieni sau veniti din Orientul Mijlociu…, insa eu nu vad apasare asupra unor implicatii social-politice in acest sens. Forta de munca platita… Pe plantatiile americane… forta de munca era slavul obligat sa ramana in lanturi ca sa supravietuiasca. Aici nu sunt lanturi, munca este de bunavoie si obligatia este plata si ceva respect.
Tulburator in acest film este Jean Louis Trintignant – 87 de ani – departe ca facies de personajul atragator din “Un barbat si o femeie”, actor care insa si-a conservat hardcord-ul de interpret de mare clasa! E magistral! Transmite perfect cine este personajul din spatele zbarciturilor care ii traverseaza obrajii. Si trasmite perfect tragedia prin care trece personajul, vazandu-se imputinandu-se la minte si la puteri si incercand sa puna capat acestei prezente si viitoare decaderi ale umanului. Iar fapta lui cumplita, savarsita in trecut, in numele iubirii si-o doreste replicata si asupra lui, cu mana altuia. Si eu, ca spectator, l-am inteles pe Georges Laurent, prin intermediul lui Jean Louis Trintignant si al lui Michael Haneke. Haneke – acest creator de marca, un atat de fin cunoscator al naturii umane. Cu cele bune si cu cele rele.
Ca in toate filmele lui Haneke, camera de filmat are un rol important. Christian Berger, constant colaborator al regizorului, isi urmareste personajele din spatele acestora, focuseaza fara mila – din fata – asupra figurilor lor, demascandu-le sentimentele (sau lipsa lor), creaza momente picturale filmand reflexii in oglinda si adevarate tablouri cum sunt acelea ale familiei in jurul dejunului sau cinei… sau la restaurant.
Un rol important in distributia acestui film, desi interpretul nu este cuprins in generic, este telefonul mobil, cu alter-ego-ul sau… computerul. Intr-un cuvant, tehnologia moderna, care ca si in pelicula italiana “Perfetti sconosciuti”, devoaleaza secretele imunde ale personajelor care le stapanesc si manipuleaza. Prin urmare, multa grija cu acesti “prieteni” necesari, care foarte usor, ne pot deveni dusmani nemilosi :).
Din 12 ianuarie, în cinematografe.
Film distribuit de Independenta Film.
„Împrejurul nostru, lumea; noi, în milocul ei, orbi.“
As putea sa spun, parafrazand, ca morala acesui “HAPPY END” este si “sa fie bine, ca sa nu fie mai rau”.
