Harpa (PSD), mesaj post-alegeri: Reconciliere, investiţii, noi proiecte

  • Postat în Mass Media
  • la 19-05-2025 12:10
  • 16 vizualizări
Harpa (PSD), mesaj post-alegeri: Reconciliere, investiţii, noi proiecte
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Preşedintele PSD Neamţ, Daniel Harpa spune că rezultatul alegerilor prezidenţiale obligă la reconciliere naţională, la obligaţia decidenţilor statului de a reduce decalajele economice dintre regiuni şi că, pe plan judeţean, direcţia trebuie să fie cea a dezvoltării prin investiţii şi proiecte.

„Le mulțumesc tuturor românilor care au mers la vot în număr mare. Avem un nou președinte – Nicușor Dan – căruia îi doresc mult succes în îndeplinirea responsabilităților pe care și le-a asumat.
Rezultatul acestor alegeri transmite un mesaj clar: România are nevoie de reconciliere, echilibru și o direcție clară. Sper ca noul președinte să înțeleagă această responsabilitate și să își asume misiunea de a uni societatea, de a întări încrederea românilor în stat și de a sprijini dezvoltarea echitabilă a tuturor regiunilor țării”, spune şeful PSD Neamţ.

Harpa – care este şi preşedinte al CJ Neamţ – punctează şi ideea că scopul creşterii bunăstării nemţenilor este strâns dependent de investiţiile prezente şi viitoare: „Iar noi, în Neamț, știm ce avem de făcut în continuare: ne concentrăm pe finalizarea investițiilor în derulare și pe atragerea de noi proiecte care să aducă dezvoltare reală și un trai mai bun pentru nemțeni”.

V.N.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente