Cu ce să îl asemănăm? Cum să îl cuprindem?
Mie îmi apare asemeni unui spectacol al unei trupe de acrobație, unul în care numărul principal – atracția zilei, fără îndoială – constă în traversarea prăpastiei dintre real și utopic pe linia orizontului, fără plasă de siguranță. Risc. Suspans. Anestezie a bunului simț al realului. Senzația că trăim, deși nu mai avem puls.
Ce mai freamăt!
Intrarea este gratuită, nu se dau bilete, dar e o distracție pe care spectatorul o plătește cu propria-i trăire. Un preț mare, înfiorător, dar pe care, vorba filmului, fiecare îl va plăti bucuros[1]. Nu pentru că merită, ci pentru că nimic altceva nu mai contează.
[1] „I pay it gladly”, replică din Equilibrium (2002), rostită de două personaje diferite, în momente cheie ale filmului.