Au trecut patru ani de la cea mai friguroasă iarnă pe care am trăit-o vreodată. Mi-o amintesc și acum ca și cum ar fi fost ieri și încă  îmi provoacă frisoane. Centrul de zi al Asociației Stea era plin-ochi de oameni ai străzii care căutau un colțișor încălzit. Dușurile funcționau toată dimineața până la ora prânzului, iar centrala prăpădită nu mai avea putere să încălzească și caloriferele.  Așa că era frig și la Stea. Noi, personalul, lucram înfofolit cu veste și cu geci matlasate... pentru sărmani era bine, era cald în comparație cu gerul de afară sau din colibele lor improvizate.