Microsoft România completează agenda ediției din acest an a
Microsoft Summit, cu două dintre cele mai actuale teme de discuție
ale mediului de afaceri: impactul tehnologiei asupra mediului de
afaceri și creșterea performanței de business prin intermediul
tehnologiei.
Cu o experiență relevantă în una dintre cele mai mari piețe
emergente din lume și un nivel ridicat de înțelegere al impactului
pe care tehnologia îl are asupra industriilor, Philippe
Rogge, Vicepreședintele Regional Microsoft pentru Europa
Centrală și de Est (CEE), va împărtăși perspectiva sa asupra
modului în care tehnologia influențează și transformă mediul de
business. Brad Stanciu, Chief Financial Officer în
cadrul uneia dintre cele mai mari agenții de comunicare integrată
din România, Mercury360 Communications Group, va oferi publicului
perspectiva sa aplicată asupra investiției în soluții tehnologice,
cu impact direct în creșterea profitabilității, precum și a
competitivității pe o piață extrem de dinamică, prin instrumente de
planificare strategică moderne.
Printre celelalte teme de discuție prezente pe agenda evenimentului
se numără și conceptele de “digital government” și „sharing
economy” (economia colaborativă), teme ce vor fi susținute de
Toomas Ilves, respectiv April Rinne.
April Rinne, din poziția de lider al Grupului de Lucru pentru Economia Colaborativă din cadrul World Economic Forum, grup de lucru care analizează efectele și evoluțiile noilor modele economice aduse de epoca digitală, va discuta despre economia colaborativă, model de economie bazat pe ideea utilizării în comun a resurselor fizice și umane, evidențiind beneficiile acesteia și atrăgând atenția asupra obstacolelor implementării acesteia.
Toomas Ilves, fost președinte al Estoniei în perioada 2006 – 2016, va expune pe scena evenimentului din experiența de a fi transformat Estonia în cel mai digitalizat stat din lume. În prezent, Estonia este cunoscută drept țara în care orice operațiune este digitalizată – spre exemplu, taxele sunt plătite exclusiv online, iar cetățenia electronică estoniană este una oferită la nivel global. Pe scena Microsoft Summit, Toomas Ilves va evidenția și modul în care Estonia și-a adaptat infrastructura pe măsură ce digitalizarea a evoluat la nivel global.
Sesiunea plenară a evenimentului va fi urmată de trei sesiuni paralele de discuții, centrate pe următoarele teme de interes:
- Innovate with new business models, în cadrul căreia vor fi prezentate povești de succes ale companiilor care au făcut schimbări fundamentale în modelul de business cu ajutorul tehnologiei;
- Improve business performance, în cadrul căreia vor fi prezentate exemple de utilizare a tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței pe termen mediu și lung;
- Experience digital services, sesiune în care vor fi prezentate exemple de implementare a unor soluții ce răspund unor nevoi punctuale de business.
Philippe Rogge a ocupat diverse poziții în cadrul Microsoft anterior numirii sale în funcția de Vicepreședintele Regional Microsoft pentru Europa Centrală și de Est (CEE). Acesta s-a alăturat companiei în anul 2010, ocupând funcția de Enterprise and Partner Group Director. Ulterior, a fost numit Director General al Microsoft Belgia și Luxemburg, iar în cea de-a doua jumătate a anului 2012 a condus operațiunile Microsoft Portugalia în calitate de director general interimar. Înainte de a prelua funcția deținută în prezent în cadrul Microsoft CEE, Philippe Rogge a ocupat timp de trei ani poziția de Chief Operating Officer al Microsoft China, unde a condus operațiunile departamentului de vânzări și marketing. Anterior momentului în care Philippe s-a alăturat Microsoft, acesta a ocupat funcția de Chief Operating Officer în cadrul Option NV, companie belgiană cunoscută pentru dezvoltarea primului modem wireless 3G OEM.
Brad Stanciu ocupă funcția de Chief Financial Officer al agenției de comunicare integrată, Mercury360 Communications Group, încă din anul 2006, fiind responsabil cu planificarea strategică și gestionarea financiară în cadrul companiei. Printre proiectele pe care le-a dezvoltat pe parcursul acestor ani se numără implementarea și dezvoltarea soluțiilor ERP, recent preluând și responsabilitatea dezvoltării tehnologice și a procesului de upgrade al infrastructurii IT. Prin prisma experienței acumulate în cadrul acestor proiecte inovatoare, Brad a devenit tot mai interesat de modul în care digitalizarea influențează mediul de afaceri și consideră că această schimbare ar trebui gestionată integrat pentru ca operațiunile și procesele de business să fie îmbunătățite.
Mai multe detalii despre speakerii invitați să urce pe scena Microsoft Summit 2017: https://mssummit.ro/#speakers
Evenimentul va avea loc pe data de 7 noiembrie, iar achiziția biletelor se poate face prin rețeaua Eventim sau pe website-ul www.mssummit.ro. Până pe 20 septembrie, costul biletelor de acces în versiunea „Early Birds” este de 580 RON*, dată după care costul biletelor va fi de 800 RON* .
Despre Microsoft
Fondată în 1975, compania Microsoft (Nasdaq “MSFT”) este liderul
mondial în software, servicii, dispozitive şi soluţii ce ajută
oamenii şi companiile să îşi atingă pe deplin potenţialul. Pentru
mai multe informaţii, noutăţi şi perspective de la Microsoft, vă
rugăm să vizitaţi Microsoft News Center la adresa
http://news.microsoft.com.