Încă două zboruri primite cadou de Premierul Nordis de la Vicol-Ciorbă. Copertă Recorder cu băiatul, nepotul şi prietena lui Ciolacu…

  • Postat în Mass Media
  • la 18-02-2025 15:35
  • 14 vizualizări
Încă două zboruri primite cadou de Premierul Nordis de la Vicol-Ciorbă. Copertă Recorder cu băiatul, nepotul şi prietena lui Ciolacu…
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

„Încă două zboruri private ascunse de Marcel Ciolacu. Premierul și-a plimbat toată familia cu avioanele Nordis” – anunţă Recorder, publicaţia venind cu o nouă dezvăluire.

Detalii, AICI!

Şi, în premieră pentru dezvăluirile de până acum făcute de Recorder sau de G4Media, coperta (care are şi o legendă în articol) îi înşiră pe copil, nepot (prin care se derulează nişte afaceri tare interesante), Marcel Ciolacu şi prietena premierului despre care gura lumii spune că ar fi mai mult decât atât.

„De la stânga la dreapta: Filip Ciolacu, fiul premierului), Mihai Ciolacu (nepotul), Marcel Ciolacu (premierul României) și Sorina Stan Docuz (prietena apropiată a premierului)” – explicaţia la foto dată de Recorder.

Articolul menţionat aduce în prim-plan aceste două NOI zboruri de care nu se ştia până acum şi aminteşte şi de afacerile derulate de nepot (achiziţia unui lanţ de farmacii, o finanţare mare primită prin PNRR pentru două parcuri foto-voltaice pe care apoi le-a vândut cu o sumă imensă şi implicarea într-o afacere imobiliară, la Timişoara, împreună cu soţia lui Grindeanu).

Folosirea unor astfel de poze (cu familia) de către cei de la Recorder nu este nici ilegală, nici imorală.
Dincolo de faptul că toţi cei de mai sus au fost în aceste călătorii cu avionul asigurată de o firmă care a dat ţepe la sute de români şi că premirul nu a lămurit clar primele zboruri şi acum a refuzat să răspundă, chiar Marcel Ciolacu i-a expus acestor scandaluri publice.
Chiar el l-a folosit pe propriul fiu pe post de scut, invocând copilul când a recunoscut prima dată un zbor („ca să fac o bucurie copiului”). Nepotul? E cel puţin ciudat cum un tânăr no-name în lumea afacerilor ajunge să fie proprietar peste astfeld e afaceri de zeci de milioane de euro care au legătură ba cu activităţi sau persoane din aria guvernării, ba cu alte detalii.
Prietena? E dreptul oricărui cetăţean să-şi aranjeze viaţa privată cum crede dar la scurt timp după ce Sorina Cobuz a apărut în preajma sa au apărut şi dovezi ale unor plăţi făcute de PSD (din bani publici, din celebra subvenţie) către o firmă a surorii acesteia…

D.V.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente