Nu-mi place să scriu despre lucruri triste. Adică încerc ca prin puterea cuvântului să dau mai departe mesaje care să ajute, să meargă la sufletul oamenilor și să ridice moralul. Astăzi însă eu am nevoie de astfel de mesaje, dar pentru că nu le-am găsit, am ales terapia care funcționează cel mai bine în cazul meu - scrisul. 

Zumzăie Facebook-ul cu urări de 8 Martie, pentru mame, pentru femei. Oricât încerc să trec rapid peste ele, tot nu pot să nu mă ducă cu gândul la mama. Și pentru că ea a avut ultimii ani foarte grei, iar eu alături de ea (vrând-nevrând) am fost impregnată cu acea stare chinuită a ei, încă lucrez la curățirea acelui ”balast”, de 3 ani. Dar azi (începând de azi noapte chiar), tot acolo mi-au alunecat gândurile.

Pesemne ca să am altceva de ”ronțăit”, dar nu care cumva să mă și ridice din starea de dezolare, primesc un mesaj ce m-a tras și mai și spre fundul gropii. 

Desp...