Îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. (Matei 28, 2)
De ce nu va fi zburat îngerul după învierea lui Hristos, ci a rămas stând pe piatra de la uşa mormântului? Nu era firesc să se întoarcă în cer, după săvârşirea măreţei biruinţe a învierii? Nu, el a rămas pe piatră, pentru ca prin prezenţa sa acea piatră să se umple de lumină, să se transforme, să se vestească prin ea celor îndureraţi de moartea lui Iisus biruinţa Lui asupra morţii şi pentru ca plânsul lor să se transforme într-o laudă adusă Domnului.
Învierea lui Hristos iradiază lumină asupra întregului nostru trecut, asupra tuturor rugăciunilor noastre. Ea ne vesteşte că nu mai există loc pentru ceea ce ne-am obişnuit a numi moarte. Învierea Domnului ne şterge lacrimile, dă durerii şi suferinţei noastre o altă semnificaţie. Fie ca Domnul să ne facă pe toţi cei a căror inimă stă sub apăsarea pietrei suferinţei să-l vedem pe îngerul mângâietor, aducătorul veştii celei bune. Să vedem deschisă uşa speranţei, raza dumnezeieştii iubiri, triumful învierii.
Şi pentru ca prisosul necazurilor noastre să ne aducă, „din prisosinţă-n prisosinţă, veşnică plinătate şi slavă” (II Corinteni 4, 17).
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008