Poate cineva sa se declare patriot si in acelasi
timp sa fie lipsit de interes fata de filmele regizorilor
autohtoni?
Pornind de la aceasta idee, nu am vrut sa ratez
evenimentul "Seara de film la muzeu", organizat de Muzeul National
al Literaturii Romane, in cadrul caruia am urmarit proiectia
filmului "Inimi cicatrizate", in regia lui Radu Jude.
Filmul, inspirat de romanul semi-autobiografic al
lui Max Blecher, m-a cucerit din primele minute, l-am urmarit cu
inima si mi-a lasat un sentiment greu de definit, cu toate ca e
inca acolo unde s-a instalat.
Povestea trista spusa cu umor, se invarte in jurul
trairilor tanarului Emanuel, macinat de suferinta cauzata de o
boala grava a sistemului osos. Sanatoriul "Carmen Sylva" in care
este internat, devine habitatul natural al lui Emanuel si impreuna
cu ceilalti pacienti il transforma pe rand in sala de petreceri,
loc de intalniri amoroase, forum pentru dezbateri intelectuale (in
special pe subiecte politice), sau cerc de poezie.
Viata desfasurata in preajma mortii iminente este
aidoma sperantei naive si chiar daca bolnavii depasesc cu mult
limita trairilor posibile in starea lor (betii, patimi sexuale
eliberate in conditii jalnice), in final ramane "impresia vie ca in
realitate nu s-a intamplat nimic".
Insertiile literare care fractureaza actiunea si
pentru a caror lecturare regizorului acorda suficient timp, sunt
menite sa accentueze profunzimea ideilor care au stat la baza
povestii si de asemenea contribuie la sedimentarea secventelor
vizionate.
"Inimi cicatrizate" mi-a deschis apetitul pentru
filmele romanesti iar cele 2 ore de vizionare se adauga momentelor
de calitate din viata mea.
