Oricat ar parea de ciudat, istoricii sustin ca este foarte probabil ca stramosii oamenilor sa fi mancat clatite.
Analizele unor boabe de amidon descoperite pe niste unelte de macinat vechi de 30.000 de ani sugereaza ca oamenii care pregateau mancarea in Epoca de Piatra faceau faina din papura si ferigi. Cercetatorii cred ca aceasta faina era probabil amestecata cu apa si arsa pe o roca fierbinte, eventual unsa cu grasime. Rezultatul poate fi unul similar cu clatitele de astazi.
Clatitele – sau cel putin ceva asemanator cu ele – se pare ca au fost in urma cu mii de ani un element obisnuit in meniul stramosilor nostri. Otzi, mumia a carei descoperire a schimbat istoria, a fost gasita intr-un ghetar din Alpii italieni, in 1991. Aceasta descoperire a oferit o multime de informatii despre ceea ce mancau stramosii nostri in Neolitic. Ultimele mese ale lui Otzi au constat in carne de cerb rosu si capra ibex, si turta din grau. Bucatile mici de carbune pe care le-a inghitit odata cu aceasta turta sugereaza ca ea era sub forma unei clatite, gatita la foc deschis.
Indiferent cat de veche este originea clatitelor, ele sunt cu siguranta o forma primara de hrana, dupa cum o demonstreaza raspandirea ei in traditiile culturilor de pe tot globul.
Vechii greci si romani au mancat clatite indulcite cu miere; elizabetanii le-au mancat condimentate cu aroma de trandafir, cirese si mere. Clatitele erau consumate in cantitati mari in preajma Zilei Clatitelor, care era sarbatorita in Anglia la inceputul Postului Mare. Datorita clatitelor, magazinele cu alimente perisabile, cum ar fi cele care vindeau oua, lapte si unt aveau un profit considerabil in preajma acestei sarbatori.
In coloniile americane, clatitele, cunoscute sub denumirea de prajituri, „johnnycakes” sau „flapjacks”, au fost facute cu hrisca sau cu faina de porumb. Volumul Ameliei Simmons „American Cookery”, considerat prima carte de bucate americana, publicata in 1796, are doua retete pentru clatite, una pentru „Johny Cake” – care necesita lapte, faina de porumb si melasa, si cealalta „Indian Slapjack”, care nu contine melasa, dar necesita oua.
Cel de al treilea presedinte al Americii, Thomas Jefferson, caruia ii placeau clatite, a trimis de la proprietatea sa, Monticello, o reteta de clatite luata de la Etienne Lemaire, bucatarul sau francez (angajat pentru onestitatea si abilitatea de a face deserturi). Reteta „panne-quaiques” a lui Lemaire este specifica pentru ceea ce astazi numim „crepes” sau clatite frantuzesti, diferite de clatitele americane.
Astazi, prepararea clatitelor a ajuns la un alt nivel. Marile firme de echipamente profesionale de bucatarie, precum ContiGrup, au exploatat placerea oamenilor din toata lumea de a consuma clatite astfel incat au oferit spre vanzare echipamente speciale. Acestea nu sunt destinate doar marilor bucatarii, ci si antreprenorilor care doresc sa isi deschida o afacere bazata doar pe vanzarea de clatite preparate pe loc, dupa gustul clientului. Un astfel de aparat de facut clatite este capabil sa realizeze o clatita pefecta in doar cateva secunde.
