Premisa de la care pornește paranoico-vigilentul este dezumanizantă: „Oamenii sunt răi și, dacă lași garda jos, te vor răni”, asta incluzându-i și pe membrii familiei. Să fie bănuitori și să contraatace este metoda lor cea mai bună de a supraviețui într-o lume pe care o percep ca fiind ostilă și opresivă. Iubirea suspicioasă îl pune pe celălalt sub lupă și îl obligă să aducă tot timpul dovezi de fidelitate și loialitate. Însă iubirea și neîncrederea nu sunt compatibile, indiferent de câte „certitudini” ai prezenta. Pur și simplu nu au ce să caute sub același acoperiș.

Această iubire toxică se învârte în jurul a trei scheme distructive: „Dacă îți voi oferi dragoste, vei profita de mine”; ”Dacă nu sunt vigilent, mă vei înșela! Și ”trecutul te condamnă”.

Cititul gândurilor este distorsiunea cognitivă preferată a paranoidului. Își petrece aproape tot timpul „gândindu-se la ce crede celălalt că gândește el” și scotocind prin intențiile partenerului. Angoasa pe care o generează suspiciunea este atât de mare în cazul unor persoane, încât unii se simt chiar ușurați dacă ipotezele lor se implinesc. Preferă faptul consumat al infidelității în locul incertitudinii cotidiene.

Isus a spus să ne iubim dușmanul, însă niciodată nu a sugerat să trăim cu el sau să îi fim pereche. Inteligență spirituală sau emoțională, nu contează, avea dreptate. Să iubești sănătos nu înseamnă să îți justifici fiecare faptă în fața celuilalt, să aduci probe de corectitudine morală sau să juri că nu faci parte dintr-o organizație teroristă, așa cum solicită iubirea suspicioasă.

Majoritatea celor aflați într-o relație cu un paranoid apelează la una dintre aceste două strategii de bază: fie se supun cu resemnare interogatoriului celuilalt, fie se revoltă impotriva remarcilor sau atitudinilor acuzatoare.

Să te conformezi vigilenței paranoide presupune următoarele comportamente :

Căsătoria nu este un arest la domiciliu sanctificat prin iubire, așa cum nici relația de cuplu nu este un examen de adecvare morală!

Mulți îndrăgostiți paranoici nu suportă libertatea partenerului și preferă să pună capăt relației „pentru propria siguranță” ( ceea ce ar putea fi considerat un final fericit). Din păcate orice dialog construnctiv cu un paranoic este ca și cum ai ara în deșert.

At Atunci când persoana paranoico-vigilentă ești chiar tu. Câteva observații

Poate că ai dreptate crezând că trăiești într-o lume periculoasă și că trebuie să fim atenți. Dar cred că exagerezi când consideri că trăiești într-o lume „canibală”, pentru că există și oameni buni. Nu spun să lași de tot garda jos, cel puțin nu la început, ci doar să le acorzi celorlalți o șansă. Ești prizonier într-un cerc vicios care funcționează în felul următor: dacă ești ostil față de cineva pentru că presupui că te va trata rău, persoana respectivă se va apăra de ostilitatea ta devenind agresiv, ceea ce-ți va confirma profeția. Credința de fond care provoacă suspiciunea ta se va vedea amplificată iar și iar. De aceea îți sugerez să controlezi precauția și să vezi dacă în realitate lumea este atât de rea pe cât susți tu. Insist: NU trăiești pe un câmp de luptă, pune-ți ipoteza la încercare.

Ca să faci parte din specia ta, ai nevoie de liniștea pe care ți-o conferă încrederea în ceilalți. Și prin asta nu-ți sugerez că ar trebui să adopți o postură credulă sau de tăntălău, ci să înveți să faci diferența dintre oamenii în care să ai încredere și cei în care nu poți. De ce să nu îți asumi riscul și să accepți și cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla?