Calmul insuportabil al ființei iubite
Una este să fi liniștit, să nu te lași dus de impulsivitate
sau anxietate și să fi împăcat cu tine însuți, cu totul altceva e
să faci din apatie și indiferența disprețuitoare un mod de viață.
Paradoxul este că prea mult calm stresează; există și excepții:
vreun călugăr sau înțelept, a căror pace interioară este naturală.
În cazul pasiv-agresivilor este cu totul altceva. Anumite forme de
calm, mai ales cele care se transformă în forme de „luptă” sau ale
răzbunări, sunt deosebit de dureroase și generează o doză crescută
de agresivitate.
Această iubire toxică se învârte în jurul a trei scheme
distructive:
1.„Aproprierea ta afectivă mă încătușează, depărtarea ta mă
neliniștește”. Persoanele pasiv-agresive au nevoie de o figură
autoritară/protectoare ( adică partenerul), de vreme ce se percep
pe ele însele ca fiind fragile și lipsite de sprijin; însă în
același timp, au nevoie să se simtă libere și independente de orice
tip de „control”( al partenerului evident). Iubirea devine pentru
ei o sabie cu două tăișuri: dacă îmi dăruiești afecțiune, e rău
(„mă sufocă”), iar dacă nu mi-o dăruiești, e la fel de rău („nu pot
să suport singurătatea”). Nici cu tine, nici fără tine. În plus,
acest joc permanent al oscilării între apropriere și îndepărtarea
de partener este dictat de felul în care li se modifică starea de
spirit. Cum să iubești o persoană de acest fel fără să te pierzi cu
firea? Cu toții merităm un partener care, fără să fie un model de
virtute, să știe cu certitudine dacă ne iubește sau nu și să
stabilească un echilibru între compromisuri și autonomie.
2.„Trebuie să mă opun iubirii tale, însă fără să te
pierd” Strategia pasiv-agresivului este să rămână la mijlocul
drumului și să apeleze la legea minimului efort. Concret, tactica
constă în a profita de avantajele pe care le aduce relația cu
partenerul (siguranță, protecție), fără a-și asuma vreun compromis
sau a face vreun efort. Îl aceptă pe celălalt scrâșnind din dinți
și amintându-i asta de fiecare dată când are ocazia. De aici provin
comportamentul lui opoziționist, sabotajul și impotrivirea: ”Te
accept pe jumătate, pentru că nu vreau să te pierd de tot”. În
esență, neglijarea, lipsa de punctualitate, sarcinile prost
îndeplinite configurează o formă de terorism afectiv și psihologic
menit să tulbure relația.
Sabotajul vine de obicei însoțit de o mulțime de pretexte și
de o doză crescută de cinism.
3.„Deși ne iubim, totul va merge din rău în mai rău”.
Probabil una dintre cele mai insuportabile trăsături ale
pasiv-agresivului este capacitatea lui de a vedea numai jumătatea
goală a paharului și de a crea o atmosferă de pesimism contagios.
Ca niște profeți ai dezastrului, aceștia trăiesc permanent într-un
holocaust imaginar având darul de a-i descuraja pe ceilalți și a-i
aduce la limita disperării. Există oare vreo modalitate prin care
să poți suporta înșirarea lungă și pesimistă a pasiv-agresivului și
să rămâi cu nervii întregi? Eu cunosc trei: să intri într-o fază
autistă, să te transformi într-un Buddha sau să fugi mâncând
pământul.
Personalitatea pasiv-agresivă face o apologie a nenorocului și
vede în orice manifestare a optimismului celuilalt un soi de
obiectiv militar pe care trebuie să-l bombardeze.
Putem avea o relație sănătoasă cu o persoană
pasiv-agresivă?
Răspunsul este că avem nevoie de foarte multă răbdare și de un
accentuat simț al datoriei, pentru că reacția naturală pe care o
provoacă iubirea teroristă este furia, însoțită de un sentiment al
neputinței și al pierderii controlului. Cuvântul cheie este
„incertitudine”. Uneori va spune că ești o persoană exigentă,
băgăcioasă, manipulatoare și dominatoare, iar alteori te va privi
ca pe cineva capabil să-l accepte, să-l aprobe și să-l
îngrijească.
Strategii de supraviețuire afectivă.
1.A-l lua în adopție pe pasiv-agresiv și să-i accepți
ambivalența presupune următoarele acțiuni: (o strategie
masochistă sau inspirată de vreun soi de filosofie a dăruirii
spirituale)
·Să-l accepți pe pasiv-agresiv așa cum este, fără
să încerci să-l schimbi, pentru că, dacă vei sugera vreo schimbare,
rezistența lui va spori geometric.
·Să încerci să vezi numai aspectele pozitive și
să nu iei în seamă pe cele negative, totul în ritmul impus de
el.
·Să te adaptezi la pasivitatea partenerului și
să-ți cobori standardele personale de randament, pentru a fi
complementare cu ale lui.
·Să fi dispus(ă) să faci orice fel de
sacrificiu.
·Să nu aștepți nimic în schimb.
·Să accepți toate explicațiile pe care
pasiv-agresivul le-ar cere cu referire la oricare dintre
comportamentele sau gândurile tale.
·Să fii oricând la dispoziția cerilor sau
nevoilor sale.
·Să ști foarte bine că agresivitatea mascată este
principala sa formă de exprimare.
·Cel mai bine ar fi să îi implinești, pur și
simplu, orice dorință, pentru a evita îmbufnelile, crizele de
isterie sau actele de sabotaj.
Această poziție supusă are și un cost inevitabil: forța ta
interioară se va mistui treptat. Într-o zi vei dori la schimb
puțină iubire și puțină pace, vei dori să vezi că partenerul tău se
maturizează și devine mai previzibil. Aceste așteptări vor rămâne
în continuare în stare latentă și îți vor străbate subconștientul,
creând cu timpul, violență interioară și disconfort, chiar dacă
s-ar putea să nu conștientizezi asta.
2.Să inițiezi o mișcare de contra-insurgență și să-i
soliciți pasiv-agresivului o relație matură. La această
strategie, prima consecință va fi aceea că pasiv-agresivul își va
spori actele subversive și tacticile perturbatoare.Structura
mentală a pasiv-agresivului confundă tendința normală de a-ți apăra
propriile drepturi sau de a spune „nu”, cu dorința de a impune
constrângeri și de a fi autoritar. De aceea, această strategie va
fi interpretată ca o confirmare a faptului că ești o persoană
despotică și absolutistă. De ce acțiuni ai nevoie:
·Nu-ți cheltui energia pentru a-l convinge pe
celălalt de evidența lucrurilor.
·Nu-i încredința activități pe care nu le poate
duce până la capăt de unul singur.S-ar putea să cheltuiești mai
mult timp și efort, însă cel puțin nu îi mai cerșești ajutorul și
sinceritatea.
·Când stilul terorist se dezlănțuie, nu-i da
atenție, dacă nu vrei să ai de-a face cu un dușman.
·Lasă-l să se ocupe singur de propriul
conflict.
·Încearcă să-l determini să accepte o terapie
menită să îi modifice personalitatea disfunțională.
·Caută să nu cazi în capcana atitudinilor
indirecte și sabotoare, ci acționează pe față, cu calm și
onestitate, chiar dacă problema se înrăutățește.
·Nu te da drept tatăl sau mama partenerului tău.
Nu-ți asuma vina pentru greșelile lui, tratează-l ca pe un adult
chiar dacă face nazuri.
Dacă dorești poți adăuga comportamentului tău o explicație
prietenoasă și tandră, însă efectul va fi același: eliberarea ta va
fi tragedia lui.
Atunci când persoana pasiv-agresivă ești chiar tu,
cititorule, află că nu ești ușor de iubit. Și asta nu pentru că
nu ai merita, ci pentru că nehotărârea, imaturitatea și
ambiguitatea ta sunt greu de suportat. Trebuie să reții că oboseala
ucide iubirea, și disconfortul pe care îl produci astăzi
partenerului va sfârși prin a te afecta și pe tine.
Este clar că ai nevoie de ajutorul unui profesionist. Nici un
profesionist nu te va obliga să îți negociezi principiile și nu te
va transforma în supusul celuilalt. Dar te va învăța cum să
discerni între momentele în care opoziția ta se justifică și cele
în care nu. Vei învăța să vorbești deschis și să-ți exprimi
gândurile și emoțiile într-o manieră adecvată. Și atunci, nu vei
mai avea nevoie de terorismul afectiv, pentru că deja nu vei mai
fluctua între nevoia de atașament și teama de abuz.
„Iubiri toxice” Walter Riso
