
Dacă Georgescu este respins pentru ce a făcut în
anul 2024, atunci Antonescu și Ponta trebuie respinși pentru ceea
ce au făcut în anul 2012, a precizat judecătorul (ex) Cristi
Danileţ, cu trimitere la momentele în care cei doi şefi din USL
conduceau România din poziţiile de Premier – Preşedinte Senat
(Preşedinte interimar).
<<Atunci, cei doi au atacat la propriu
statul, au schimbat lideri politici, au desființat instituții, au
avut declarații belicoase împotriva CCR, CSM și instituțiile UE.
Acțiunile lor nu s-au limitat la declarații – precum au făcut
Șoșoacă și Georgescu – ci actele lor au fost concrete, măsurile lor
au fost desființate cu greu de Curtea Constituțională de atunci și
Comisia Europeană a atenționat România că a deraiat de la
principiile statului de drept.
Ceea ce au făcut ei atunci a fost numit „tentativă
de lovitură de stat” și a speriat Europa. Comisia de la Veneția a
spus, textual: „Guvernul şi Parlamentul României au adoptat o serie
de măsuri într-o succesiune rapidă, care au condus la demiterea din
funcţie a Avocatului Poporului, a preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului, la limitarea competenţelor Curţii Cons
tuţionale, la modificări ale condiţiilor legate de referendumul
privind suspendarea Preşedintelui Republicii şi la suspendarea în
sine a Preşedintelui. Comisia de la Veneţia este de părere că
aceste măsuri, luate atât individual cât şi în ansamblu, sunt
problema ce din punctul de vedere al cons tuţionalităţii şi al
statului de drept.”>>, a punctat Danileţ.
În plus, în urmă cu câțiva ani Antonescu l-a susținut
pe față pe Georgescu, iar în ultimele luni Ponta și-a arătat
acordul constant față de declarațiile actuale ale lui Georgescu.
Prin urmare, acești doi indivizi nici nu au ce căuta în politică,
darămite să aibă pretenții de a fi aleși în cea mai înaltă funcție
a statului, a concluzionat judecătorul respectiv.
Judecătorul Danileţ poate fi bănuit de multe, dar
nicidecum că ar fi vreun fan al politicienilor suveranişti.
El a făcut respectivele consideraţii fix pe analiza
motivării deciziile BEC / CCR.
D.V.