La bunici părinții pot fi din nou copii când își redescoperă vechile jucării

Trebuia să public acest articol la începutul lunii ianuarie. L-am tot amânat și reprogramat până am renunțat la idee. Azi m-am apucat să scriu un articol despre etapa prin care trece Ilinca la 2 ani și 4 luni. Am realizat că cel mai mare salt pe care l-a făcut în ultimul timp a fost fix după vizita la bunici. Și am ajuns să scriu aproape o pagină doar despre acest lucru.

Prin urmare, iată că public în februarie un text despre prima vizită la bunici de sărbătorile de iarnă, adică cu o lună mai târziu decât ar fi fost relevant. Ce să fac?! Aceasta e viața de părinte: scrii când poți, publici când apuci. Azi am apucat să fac acest lucru pentru că Ilinca e (din nou) răcită și a trebuit să-mi iau concediu ca să-i acord mai multă atenție. Sper să apuc să-l public până se trezește din somnul de amiază.

Revenind la subiect… am deliberat mult dacă merită sau nu să mergem la părinți în contextul pandemiei. Ne-am de...