”L’homme de l’art. D.-H. Kahnweiler 1884-1979”, de Pierre AssoulineGallimard, Colecția Folio, 2013
Lectura cărţii ‘Lhomme de l’art’ (‘Omul artei’) a lui Pierre Assouline mi-a luat aproape o lună. Cartea este bine scrisă şi subiectul este pasionant – biografia detaliată în peste 700 de pagini (urmate de o bibliografie şi un index de nume care se întind şi ele pe multe zeci de pagini) a unei personalităţi fascinante, negustorul de artă Daniel-Henri Kahnweiler, de a cărui viaţă şi activitate sunt legate majoritatea curentelor importante în artele plastice şi creatorii cei mai de seama care au trăit şi activat în Paris în primele opt decenii ale secolului 20. Am evitat însă să mă las antrenat de stilul alert şi fluent al lui Assouline şi am preferat să citesc cu poticneli programate, oprindu-mă de multe ori pentru a căuta reproduceri ale sutelor de opere de artă menţionate pe tot parcursul c...