Pe masa de lângă terasă, pun în castroanele câinilor
mâncarea pregătită în găleata lor. Dinspre curte, Zăvod mă
urmăreşte atent, din dreapta mea Pepsi radiografiază operaţiunea.
Ca de obicei, Hades e în plimbări, iar Urma face ture: latră deu
neori nu-ți auzi gândurile, merge de la un câine la altul
povestindu-le ea ştie ce, îl invită pe domnul meu fie la masă, fie
să vină mai repede să-i ducă mâncarea, că nu m-am prins încă ce
vrea (R. îi hrăneşte pe Zăvod şi pe Urma, eu - pe Hades şi pe
Pepsi). Când e prea insistentă, şi-o mai fură de la câte-un
câine.
- Hai iubita să hrănim dihăniile.
Răzvan ia cratiţele maro ale câinilor mari şi pleacă cu
ele înaintea mea; Urma se-nvârte în faţa lui, latră, trece prin
spatele lui, n-are deloc răbdare.
Întâi o leagă pe ea, îi dă mâncarea, îl leagă pe Zăvod,
îi pune şi lui castronul. (Aşa nu mai ies bătăi.)
După el, duc şi eu castroanele celor doi câini negri -
castroane de Ikea: din inox al lui Hades, din plastic al lui
Pepsi.
- Hades, Hadeees, hai băiat! Hai și tu,
țiganco!
Îl mângâi ușor pe Hades, o vânez pe Pepsi s-o mângâi și
pe ea.
Duc găleata la loc, vine și domnul meu.
Pentru un sfert de oră, se lasă liniștea-n
curte.
.jpg)
