Cu toții recunoaștem intelectual faptul că, repetând
eforturile noastre ineficiente, nu obținem nimic. Cu toate
aceastea, în mod ciudat, cei mai mulți dintre noi continuă să facă
același lucru, în special când sunt furioși. De exemplu: O
parteneră a cărui partener devine din ce în ce mai rece atunci când
aceasta îl presează furioasă să își exprime sentimentele nu face
altceva decât să devină și mai cicălitoare; problema partenerei nu
este că nu-și poate exprima mânia, ci că o folosește într-un mod
care nu funcționează, și totuși continuă să procedeze la
fel.
În cartea sa Dansul furiei, Harriet Lerner definește
urmăritorul emoțional ca fiind acea persoană care își diminuează
anxietatea împărtășind sentimentele și căutând contact emoțional
intim; în timp ce distanțați emoționali sunt acele persoane care
își reduc anxietatea intelectualizând și
retrăgându-se.
Când apele sunt liniștite, urmăritorul și distanțatul
pot părea că formează un cuplu perfect complementar. Ea este
spontană, plină de viață și reactivă emoțional. El este rezervat,
calm și logic.
Dar cum apare o briză care face valuri (un copil bolnav,
o problemă financiară etc), fiecare dintre ei exagerează în stil
propriu și de aici încep necazurile. Ea reacționează repede,
căutând contact direct și refugiu în intimitate. Ea își
împărtășește sentimentele și vrea ca și el să facă același lucru.
El recționează foarte logic și rațional, într-o manieră care pentru
ea nu este acceptabilă. Deci ea îl urmărește și mai insistent,
vrând să știe și mai mult despre ce gândește și simte el, iar el se
distanțează și mai mult. Cu cât el se distanțează mai mult, cu atât
ea îl urmărește mai departe; și cu cât ea îl urmărește mai departe,
cu atât el se retrage și mai departe. Ea îl acuză că este rece,
nesimțitor, inuman. El o acuză că este băgăcioasă, isterică și
obsedată de control.
Rezultatul ? După un timp femeia intră în ceea ce
terapeuții numesc „distanțare reactivă”. Simțindu-se respinsă și
sătulă să se simtă astfel, în cele din urmă își vede de treaba ei.
Bărbatul are acum și mai mult spațiu pentru a se simți în largul
lui și, în timp, se aproprie din ce în ce mai mult de ea, în
speranța de a stabili un contact. Dar este prea târziu. ”Unde ai
fost când am avut nevoie de tine?” îi spune ea furioasă. În acest
punct, pentru o vreme, cei doi pot face un schimb de roluri între
distanțat și urmăritor.
Când urmăritorul devine conștient de comportamentul său
și încetează să mai urmărească și începe să redirecționeze energia
în propria viață- fără să se distanțezesau să exprime furia față de
celălalt- dansul circular urmăresc-urmăritor se
întrerupe.
Vă invit să vă gândiți la momentele voastre de furie
față de partenerul vostru și să identificați ce rol ați îmbrățișat
în acel moment?
