De fapt, o atitudine de tipul „vezi-ți de viața ta și
lasă-i și pe alții să trăiască” poate fi semnul unei poziții
deconectate de sine, dacă nu clarificăm ce este sau nu acceptabil
sau dezirabil pentru noi într-o relație.
Pentru exemplificareaacestui deziderat, în cartea sa
”Dansul furiei”, Harriet Lerner folosește exemplul unei soții
furioase pe faptul că soțul ei își neglijează sănătatea.Nu fusese
tratat medical corespunzător pentru o problemă la picior, care se
agrava, iar soțul nu avea de gând să ceară o a doua opinie
medicală. Soția își exprima mânia ținând predici interminabile
despre ce ar trebui să facă pentru sine și interpretându-i
sentimentele și comportamentul. ”Ești autodistructiv”; ”Te
neglijezi, așa cum s-a neglijat și tatăl tău”; ”Îți negi temerile”
etc. În chip de răspuns, soțul ei devenea din ce în ce mai pasiv
față de problema sa ( un lucru lesne de înțeles , dat fiind faptul
că soția exprima suficientă grijă pentru amândoi) și își menținea
tot mai rigid refuzul de a lua în considerare un alt tratament.
Acesta era dansul circular al furiei, în care soția îi transmitea
că știe ce este mai bine pentru el, fapt ce avea ca urmare
următorul pas al soțului: intensificarea declarației de
independență în această privință, ceea ce ducea la predici din ce
în ce mai lungi și mai frecvente din partea soției despre ce ar
trebui să facă el și despre ce simte el de
fapt.
Când ne aflăm într-o situație similară trebuie să
recunoaștem că celălalt trebuie să stabilească singur sentimentele
lui, să decidă ce riscă și să-și asume responsabilitatea primară
pentru propria sănătate. Este sarcina lui, nu a
noatră.
Cu ajutorul specialistului, soția din povestea autoarei,
a făcut o schimbare importantă atunci când a vorbit cu soțul ei
despre propriile sentimente, în loc să-l critice și să-i țină
predici. Tatăl ei murise din cauza unei maladii degenerative, când
ea avea 12 ani, și acum era speriată că avea să-și piardă și soțul.
Renunțând la a se mai concentra asupra „neglijenței” soțului, ea a
fost capabilă să-l roage pe soț să meargă la medic din cauza
nevoilor și sentimentelor sale. Nu l-a mai învinuit pe soț
pentru reacția ei, nu a mai spus că-i vrea binele ci i-a împărtășit
propria problemă și i-a cerut să-i respecte intensitatea
disconfortului pe care ea îl resimțea.
Când ne folosim furia pentru a face declarații despre
sine, adoptăm o poziție de putere, deoarece nimeni nu poate combate
gândurile și sentimentele noastre.Unii pot încerca, dar nu
trebuie să răspundem cu argumente logice în apărarea noastră. Putem
spune , pur și simplu : ” Ei bine, ție poate că ți se pare o
nebunie, ceva irațional, dar eu așa văd lucrurile”.
Desigur, nu există nicio garanție că ceilalți își vor
schimba comportamentul așa cum ne dorim noi. Merită, totuși, să
încercați! Succes!