Maşini parcate cu japca peste pistele de biciclete

  • Postat în Mass Media
  • la 06-06-2025 10:23
  • 11 vizualizări
Maşini parcate cu japca peste pistele de biciclete
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Pistele de biciclete de la Piatra Neamţ ridică şi vor ridica destule discuţii (ba că sunt prea multe, ba că prea puţine) dar cert este că sunt mulţi şoferi, prea mulţi, care consideră că străzile sunt dedicate doar maşinilor.

O dovadă în acest sens este, de exemplu, pista de biciclete din zona Pietrica, de la Giratoriul de la Spital până la Giratoriul de la Muzeu. Mai multe sesizări venite la Vestea în ultimele săptămâni (când buletinul meteo a fost mai prietenos) punctau faptul că mai mereu, ziua, acea pistă de biciclete dar şi zona de siguranţă (dintre pistă şi banda 1) sunt blocate cu diverse autoturisme sau chiar dube sau autospeciale.

O astfel de sesizare a venit chiar pe data de 3 iunie (Ziua Mondială a Bicicletei). „Autorităţile sprijină declarativ mersul cu bicicleta însă realitatea din teren bate narativele oficiale. Să mergi cu bicicleta în Piatra Neamţ presupune asumarea a unor riscuri multe şi mari. Unii şoferi au impresia că strada aparţine doar maşinilor şi asta se vede în trafic unde efectiv se urcă cu maşinile pe biciclişti dar şi pe motociclişti sau pe cei cu trotinete. Deşi bicletele, trotinetele sau motocicletele nu poluează deloc sau foarte puţin în comparaţie cu maşinile şi aglomerează mult mai puţin traficul. Nu mai zic de şoferii care accidentează pietoni pe trecerile de pietoni pentru că, nu-i aşa?, ei sunt regii şi stăpânii şoşeselor.
Situaţia de la Pietrica este epică. De săptămâni întregi acolo parchează fel de fel de maşini, deşi nu sunt locuri de parcare, mai ales pe partea dreaptă cum vii de la spital, dar şi pe sensul celălalt, spre DIICOT şi Dioda. Cei de la Poliţia Locală şi de la Poliţia Naţională trec pe lângă ei şi parcă se fac că nu-i văd. Poate ţin cont că unii sunt patroni cu spaţii în zonă sau lte persoane cu ştaif pentru că, în general, cei care parchează aşa au maşini noi şi scumpe”, ne spunea pietreanul respectiv.

Ieri (5 iunie) am trimis un fotoreporter la faá locului. Câteva din fotografii, mai jos:

Printre minunatele maşini mici de mai sus se observă şi o autospecială a firmei Brantner care ocupă pista, ocupă şi zona haşurată de separare dar şi o parte din banda 1, obligând pe unii şoferi cu maşini mai late (inclusiv autobuzele să circule cu o roată pe banda 1 şi cu cealaltă pe banda 2…
Vor fi unii care vor spune că, domle, maşina aia ridică gunoi etc. Însă logica şi minime principii de management spun că maşina respectivă ar trebui să opereze în acea zonă fie noaptea, fie dimineaţa până în ora 7.

Şi, la fel, onorabilii de şoferi de maşini mici puteau vedea dacă nu sunt locuri libere în parcările cu plată de pe platforma de pe Cuiejdi, dintre Pietricica şi Unic sau în Piaţa Kogălniceanu (zona fostului sediu PNL).

Ce e de făcut? E treaba autorităţilor (Poliţie, Poliţie Locală, Primărie) să răspundă la întrebarea asta. Cert este că hateul sau criticile motivate la adresa proiectelor de mobilitate au avut şi au ca efect colateral faptul că destui şoferi certaţi cu respectarea normelor rutiere şi a bunului simţ au găsit un pretext în a-şi etala atitudinea de cocalari, de indivizi mai presus de lege, care parchează unde şi când vor, pe spaţii nededicate parcărilor sau pe parcările rezidenţiale plătite de alţii (fără a avea un minim bun simţ de a lăsa pe bord o hârtie cu numărul de telefon).

Am mai spus, la PIatra Neamţ este o problemă cu parcările dar în topul cauzelor, înainte de numărul redus de parcări este nesimţirea a câteva sute de şoferi pe zi (din Piatra sau veniţi ocazional cu treburi) care parchează cum vor ei pentru că s-a dus buhul că în acest oraş autorităţile sunt mult prea permisive.

De asemenea, deşi într-un regulament al Primăriei (de pe vremea lui Carabelea) există procedura ridicării maşinilor, acest procedeu nu este aplicat pentru că nu a fost pusă la punct şi logistica (maşina de ridicat autovehicule şi un parc auto pentru depozitare). Şi este evident, că în faţa stolului de şoferi abuzivi, măsura blocării roţii nu mai e eficientă. Pentru unii, suma de 100 de lei e derizorie (zilele trecute, un astfel de şofer se răstea tot el la chiriaşul unui loc de parcare ocupat abuziv, „Ce vrei boss? O las aici 3 zile şi plătesc 300 de lei, dacă vreau eu. Mă piş pe 300 de lei pentru 3 zile, aşa, numai ca să te oftici…”). Aceeaşi măsură nici nu rezolvă problema (maşina cu roata blocată rămâne în continuare parcată abuziv) dar sunt şi destui şoferi care ştiu că Parking nu are multe maşini şi că, în medie, din momentul sesizării şi până la intervenţie, durează de la 30 de minute până la 60. Timp în care ei îşi fac treaba şi titularul locului de parcare trebuie să dea ture prin oraş (consum suplimentar de combustibil, poluare etc).

Să vedem ce soluţii vor găsi onor autorităţile menţionate mai sus.

Iar în loc de concluzie, precizarea că azi (6 iunie) la ora 11, situaţia era identică, pe pistele de pe ambele sensuri.

D.V.