Niki Lauda, preşedintele constructorului german, susţine că schimbarea radicală a deciziei vine ca urmare a faptului că nu este firesc ca regulamentul să fie schimbat în plin sezon competiţional. "Nu va exista un al cincilea motor. Nu poţi schimba regulamentul în mijlocul sezonului", a declarat el pentru agenţia austriacă de presă APA.
În realitate, decizia vine ca urmare a faptului că Mercedes beneficiază de cele mai fiabile unităţi de propulsie, astfel că este avantajată de actuala regulă cu patru motoare pe sezon. De altfel, Daniel Ricciardo va utiliza în Spania al patrulea motor din acest an, în timp ce McLaren a înregistrat numeroase defecţiuni tehnice la unităţile de propulsie furnizate de Honda în prima parte a anului.
Proiectul iniţial prevedea ca al cincilea motor să poată fi utilizat doar în sesiunile de antrenamente.