
Crin Antonescu (candidatul perdant al PSD-PNL-UDMR) a postat
acum câteva minute un mesaj elaborat, protejat de emoţia iniţială a
rezultatului, cu aluzii clare, chiar cu acuze, inclusiv la adresa
unora din respectivele partide dar şi cu referire la Nicuşor
Dan.
Antonescu face referiri la „trădări, incapacitate de mobilizare”
care „au fost, desigur”, ironii legate de „salvarea ţării” (cu
trimitere şi la mesajele unor lideri PSD-PNL de salavare a ţării
prin vot dat lui Nicuşor Dan).
Mai jos, mesajul integral al lui Antonescu:
„Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e
mobilizată pentru turul 2. Normal.
Pentru voi, cei câțiva cărora vă lipsesc, câteva
gânduri.
1. Alegerile, în turul 1, le-am pierdut eu. Am spus
– și eu nu îmi schimb principiile de la un tur la altul – că
alegerile le vom câștiga împreună (coaliție, partide etc.) sau le
voi pierde singur. Zis și făcut. Eu am pierdut alegerile. Nu mai
căutați trădări, incapacitate de mobilizare etc. Au fost, desigur.
Dar, la capătul zilei, atât le-am spus eu românilor: ceva mai puțin
decât Nicușor Dan. Nu știu câte din voturile pentru mine au fost
pentru că așa au zis PSD, PNL, UDMR. Nu știu câte voturi aș fi luat
dacă nu eram împreună cu amintiții. Eu vorbesc aici cu cei care
m-au votat pe mine, cel care am fost și sunt. Cei care știu că eram
singurul candidat din afara “sistemului”, orice accepțiune i-am
da.
2. Da, dragii mei, nici nu știm câți suntem. Dar
știm CINE suntem. Cu voi vreau să vorbesc de acum înainte. Cu voi,
care înțelegeți că rămânem aceiași, oricine ar fi președinte și
oricât ar răstălmăci propagandele adevărul. Adevărul… Adevărul lor
se schimbă repede. Dacă voturile PSD veneau spre mine, însemnau
stagnare și “sistem”. Dacă ar merge la dl. Dan, ar fi bune, ar fi
stabilitate și mobilizare întru “salvarea țării”. Dacă trebuie să
mai “salvăm” țara, încă o dată (a câta?), cot la cot cu Băsescu, cu
Pleșu, cu “m**e PSD” în primul tur și cu “săriți PSD” în turul 2, o
salvăm.
3. Azi, în deplină liniște sufletească, aleg liber.
Am plecat 10 ani, n-am cerut și n-am luat nimic de la “sistem”. Am
venit când mi s-a spus că ar fi nevoie de mine. Chiar era. Oamenii
au crezut altfel. Respect. Dar am dreptul să nu fiu luat în turmă
pentru o nouă “salvare” a țării. Între demagogi de joasă speță care
urmează să distrugă România mea și securistoizii (aceiași + dl.
Nicușor, new entry) care – ajutați la “hei-rup” de atâția oameni de
bună credință – o distrug de 20 de ani, am propria mea alegere. Dar
e a mea. Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale.
Fiți liniștiți, prietenii mei, atâția câți veți fi.
Vom vorbi ca oamenii. Liberi, nu captivi în stupiditatea
propagandei.
Vă iubesc. Pe curând!”.
V.N.