Priveşti şi realizezi că nu mai eşti tu. Nu mai eşti acel plăpând şi firav copil. Nu mai eşti acel copil care râde de la orice fleac. Nu mai eşti copilul care alergă după dulciuri sau îngheţată. Nu mai eşti copil!Ah! Copilărie, ce îmi lipseşti... Ce repede te-ai dus. 

    Mai vreau să joc, să iubesc frumosul şi să nu mai am acele griji de viitor.

Vreau să simt din nou lacrimile dulci care îmi curgeau de la fiecare zgârietură mică.    Vreau să mai fiu acea prinţesă care era mereu răsfăţată şi îndrăgită de fiecare.Mai vreau să pot, să cred, în orice miracol, să simt pământul înverzit de iarbă.    Vreau să sar în braţele mamei, să o strâng de gât şi să o iubesc mai mult decât am iubit-o.Vreau să mă legăn pe acel scrânciob micuţ, dar atât de puternic.    Vreau să simt căldura vierii, gerul iernii