Sa fim numai fete, sa ramanem peste noapte, sa dansam pana in
zori, sa dejunam frugal in gradina cu lavanda si trandafiri. O buna
si blanda Tanti Veronica sa ne faca, la spartul zorilor, la primul
cantat al cocosului, cafea arabica la filtru, sa ne-o lase pe prag
si noi sa nu ne induram sa ne miscam decat cu mare lentoare, ca sa
putem totusi duce teribila si pe deplin seducatoarea licoare la
buze.
Sau sa ne trezim chicotind, ca pe vremuri, dupa o noapte
nebuna, nebuna, nebuna, cu buzele arse si negre, sa deschidem larg
ferestrele si sa lasam racoarea diminetii sa intre si sa ne spele.
M-am gandit mult la aceasta poveste, pe cat de frumoasa, pe cat de
imposibila in aceste vremuri de restriste, apoi am realizat ca eu
imi voi petrece lunga vara fierbinte aici, in Bucurestiul meu iubit
si urat deopotriva si dupa caz. Petrecerile se vor tine anul acesta
fara mine, distantarea sociala si purtatul mastii, dezinfectarea
mainilor fiind primele lucruri la care ma gandesc atunci cand ies
din casa.
Printre placerile redescoperite se numara plimbarile lungi
prin capitala, si am deschis o rubrica noua pe pagina de Insta sub
denumirea "Zece mii de pasi prin Bucuresti" prin care sper sa va
arat o parte inca frumoasa si romantica a orasului in care traiesc,
cateva carti si autori geniali despre care am de gand sa va
povestesc in august, filme de arta si cateva terase generoase, cu
spartii mari si sigure intre mese, unde inca mai poti petrece
cateva ore ca-n vremurile cele de demult: aproape fara griji.
Terasa Four Seasons este prima pe lista mea. S-a redeschis de
curand, in iulie, caci a fost reamenajata si largita, bibilita si
innobilata vreme de doua- trei luni, iar rezultatul este uimitor, o
consider una dintre cele mai bune terase pe care le are acum
Bucurestiului. Stiu, desigur, ca toata lumea poate face o terasica
sa serveasca mancare si bautura, dar eu nu sunt adepta scaunelor si
meselor direct pe trotuar, aproape de trecatori, nici a
inghesuielii si aglomeratiei, nu vreau sa ma deranjeze vecinul din
spate cand isi muta scaunul, nici nu vreau sa aud chiar tot ce se
vorbeste sau striga la masa vecina. Nu in aceste vremuri. Sa ai o
terasa buna, luminoasa, racoroasa si aerisita e, desigur, o arta.
La fel cum este si sa ai mancare foarte buna. Sunt clienta la Four
Seasons de vreo 15 ani, pentru ca mi se face dor de mancarea
libaneza si de gusturile autentice. Intai am fost clienta primului
restaurant Four Seasons, care era in Vasile Lascar, langa Piata
Gemeni, apoi am ajuns la cel din Dorobanti. Terasa lor plina de
lumina a fost intotdeauna un punct de atractie, era impresionanta
si inainte de a fi reamenajata conform noilor norme de distantare
sociala, insa acum o apreciez si mai mult, pentru ca pentru mine
relaxarea venita odata cu vara inseamna sa nu uit nicio clipa sa am
grija ca putinele locuri pe care am decis sa le frecventez sa
indeplineasca standardele de igiena. Pe fiecare masa, gasesti
dezinfectant pentru maini de calitate, iar eu tin sa mentionez
acest lucru, ca am vazut restaurante cu un singur dezinfectant,
mare si comun, pe care nici macar nu reusesti sa il folosesti,
intr-atat de apos si dificil de manevrat este. Sunt lucruri la care
nu te-ai fi gandit altadata, poate ca nici nu le-ai fi observat,
dar acum, cand micile nereguli par sa ma afecteze mai mult ca de
obicei, vad ca am inceput sa ma uit daca ospatarii poarta corect
masca, peste gura si nas, daca ai dezinfectant bun la indemana,
daca mesele sunt spalate strasnic si urgent dupa ce pleaca ultimul
client.
Dar adevaratul motiv pentru care sunt clienta lor este,
desigur, mancarea. Probabil ca am incercat aproape toate felurile
lor de mancare, m-am bucurat cand am auzit ca vor introduce noi
retete, dar de fiecare data cand ajung la ei, nu uit sa iau: hummus
Beiruty usor picant, la care cer sa adauge, pentru gust si cativa
muguri de pin, care e cel mai bun incercat de mine vreodata,
sarmalute in foi de vita-acrisoare si delicioase-Warak Ainab- si
cele doua salate absolut fabuloase, inmiresmate cu gust oriental-
Fatush si Tabbule. In My Top Ten mai intra: Babaganuj-vinete cu
rodii, Labneh cu usturoi si menta, Sanclish si Halumi la gratar cu
salata.
Eu nu am incercat niciodata varianta delivery de la ei, dar
aud ca se descurca grozav, am cativa prieteni buni si gurmanzi,
care comanda des. >Printre terasele care mi-au placut si pe care
le-am revazut cu mare drag: Il Calcio Clucerului, Zexe Sofia si Il
Locale, cu gradina lui minunata, un new entry pentru mine, unde am
baut o limonada de soc de neratat vara asta. Mi-am propus ca la
urmatoarea plimbare Zece mii de pasi prin Bucuresti sa ajung in
Cotroceni, la spectaculoasa Ceainaria Infinitea, unde nu am mai
fost de multa vreme, dar pe care am recomandat-o fara
rezerve.
Intrucat vom avea viata sociala limitata si in urmatoarea
perioada, terasele bucurestene vor mai fi prezente pe blogul meu,
va rog sa imi scrieti negresit daca aveti locuri care merita
vizitate si care respecta noile standarde.
