Deşi practica administrativ-organizatorică ar trebui să fie una unitară, la acest moment (sâmbătă, 3 mai, ora 13,20), în judeţul Neamţ e un talmeş-balmeş legat de convocarea membrilor Birourilor secţiilor de votare pentru momentul din această seară când sunt preluate buletinele de vot, depozitate şi depozitate în secţiile de votare.
Precizare tehnică: în jud Neamţ sunt 490 de secţii de votare,
distribuite pe UAT-uri în funcţie de numărul populaţiei şi de
geografia specifică (sate, căi de comunicaţie etc). DIn Biroul unei
secţii de votare fac parte preşedinte, vicepreşedinte, omul cu
tableta şi reprezentanţii partidelor.
Preşedinţii, vicepreşedinţii şi operatorii IT au fost instruiţi în
sistem organizat judeţean, cei de la partide au beneficiat de
instruire din partea partidelor care i-au delegat.
Acestor delegaţi li s-a spus de la partide că urmau a fi contactaţi telefonic vineri (2 mai), respectiv sâmbătă (3 mai) de preşedinţii BSV (birouri secţii de votare) care le vor spune la ce oră se vor întâlni în această seară pentru a lua în primire voturile şi secţiile de votare.
De ieri încoace dar mai ales din dimineaţa asta au fost astfel
de reprezentanţi de partide care da, au fost sunaţi de preşedinţi.
Dar sunt foarte multe cazuri în care aceşti reprezentanţi de
partide stau şi la ora asta, cu ochii pe telefoane, aşteptând
aceste mesaje. Care, încă, nu au venit.
Iar practica arată că aceşti reprezentanţi nu locuiesc musai în
UAT-ul respectiv (legea nu impune aşa ceva). Deci din momentul
convocării (dacă vine), aceştia trebuie să găsească soluţii de
transport din UAT-ul de domiciliu spre cel în care sunt
desemnaţi.
Aşa că, în acest moment, pe diverse grupuri de partid circulă informaţii diverse, unele contradictorii, generate fix de organizarea care nu a fost pusă foarte clar între nişte repere. Nu lipsesc (şi e de înţeles, în această conjunctură) mesajele panicarde, care spun că unii şefi de secţii nu-i vor suna pe reprezentanţii partidelor, intenţionat. Pentru ca apoi să se poată spune că partidul X nu şi-a trimis delegatul. Sau ca să nu fie decontată această zi. Sau că – aţi ghicit! – ca să se poată trece pe sub radarul observării atente, ceea ce înseamnă trimitere la posibilă fraudă electorală.
E deja ora 13.30 şi, în continuare, reprezentanţi în secţiile de votare ale unor partide, din UAT-urile din Neamţ confirmă că nu au fost sunaţi. Unii se gândesc să se prezinte la ora 18 la secţiile de votare, aşa, dintr-o inerţie organizatorică. Alţii spun că poate ar fi mai bine să meargă, mai devreme (pe la 17,15) direct la Primăriile respective.
E vorba doar de câteva ore rămase până la ora în care,
tradiţional, erau convocaţi aceşti membri în BSV (18) şi deja
circulă informaţii contradictorii dar şi emoţii stârnite
inutil.
Cine ar trebui să intervină? Poate BEC, poate Prefectura…
Daniel VINCA