Pana sa fim poftiti in sala Radu Beligan a Teatrului de
Comedie, i-am observat pe oamenii care asteptau, cu aceeasi doza de
entuzim, ceea ce asteptam si eu si nu am putut sa nu ma intreb:
oare cati dintre cei prezenti au ales piesa pentru ca rolul
principal este interpretat de Tudor Chirila? Raspunsul a venit
la sfarsitul spectacolului. Majoritatea.
Am ajuns destul de devreme, dar rabdarea mi-a fost intretinuta
de vantul cald de primavara timpurie ce imprastia mirosul freziilor
si a zambilelor, pe care unii dintre oameni le tineau mandri in
mana, in semn de respect si apreciere fata de efortul depus de
actori pentru ceea ce urma sa ni se prezinte.
La un moment dat, cineva a spus: ne lasa sa intram! si
in 5 minute sala era plina. Eu mi-am ocupat mandra locul din randul
B, de unde, conform asteptarilor, am putut vedea si transpiratia
alunecand pe chipurile actorilor.
Citisem putin despre piesa, motiv pentru care, imediat ce
actorii au intrat pe scena, am recunoscut personajele. Intr-o nota
de mandrie, mintea mi-a fost invadata de gandul ca asistam la una
dintre creatiile lui Moliere, ce fusese reprezentata pentru prima
data in anul 1664 la Palatul Versailles.
O comedie geniala despre drama unei familii dezbinate de un
fals reprezentant al Divinitatii (personaj principal pe nume
Tartuffe, interpretat intr-un mod absolut cuceritor de Tudor
Chirila). Interpretare dinamica, multa actiune, replici profunde si
pline de umor si bineinteles actori minunati. Mi-au mai placut
foarte mult Adrian Titieni in rolul lui Orgon si Ioana Calota
interpretand-o pe Dorine.
Pentru iubitorii de teatru, piesa inseamna 3 ore petrecute
intr-un mod extrem de placut, iar pentru necunoscatori, ar fi
motivul pentru care ar incepe sa recunoasca si sa caute valoarea
acestor momente.
Cu siguranta o sa revad Tartuffe, in aceeasi
distributie.
