| Sursa foto |
Ma suna zilele trecute un fost sponsor dintr-o campanie de
advertoriale sa imi propuna o colaborare cu viitoarea sa agentie
SEO. Il refuz politicos, eu urmand sa fac upgrade blogului trecand
pe domeniu propriu in acest an. Pana atunci nu doresc sa incurc pe
nimeni. Il rog sa imi dea pe mail propunerea si o am in vedere pe
viitor.
"- Pai..., nu am o oferta, sa vedem cum facem..., cautam mai
multi bloggeri care sa scrie ceva similar... Avem acum vreo 2
colegi care colaboreaza cu cativa bloggeri..."
Ii spun ca imi doresc sa livrez rezultate si nu sa am balast
si il invit sa vada live pe blog ca in ultima vreme nu am mai scris
advertoriale (articole sponzorizate).
"- Pe noi ne intereseaza mai mult cantitate... Dar care-i
blogul Dvs.?
- Adica ma sunati sa imi propuneti colaborare si nu stiti
care-i blogul meu?!
- Pai... aveti mai multe si nu stiu care-i cel
oficial...
- Nu, am doar unul singur, cel pe care v-am postat candva si
Dvs. un articol..."
Cauta sa imi spuna care e, nu reuseste. Tacere.
"- Lasati, am inteles. Deja ma simt jignita de abordarea Dvs.
neprofesionista, haideti sa ne oprim aici."
Incerca sa caute in continuare numele blogului. L-am sfatuit
ca nu mai e cazul, vreau sa investesc in calitate, nu-mi e benefica
colaborarea cu echipa lui. Insista printre balbaieli sa ma ajute
macar la upgrade si SEO.
Din discutia cu el mi-am facut o parere destul de clara despre
cum sunt priviti bloggerii de catre multi dintre cei care scot
banul pentru promovare si fac campanii de advertoriale: niste
"firimituristi" care accepta orice, oricat. Nu conteaza ce blog au,
cum scriu, daca o fac bine sau prost, daca livreaza sau nu
rezultate, care-i nisa, important e sa fie la numar articolele
atunci cand ei isi vor incasa banii de la viitorii sponsori.
Aceeasi senzatie mi-au lasat-o si alti sponsori care ar fi
vrut campanii pe mai nimic. Stiu, blogul meu e mic, cititorii sunt
relativ putini comparativ cu ai "titanilor" din blogosfera, insa nu
am de gand sa scriu aproape gratis. Ideile mele, bune, rele, sunt
ale mele. Timpul e si el al meu, din ce in ce mai pretios. Blogul e
parte din sufletul meu, aici imi astern gandurile, trairile, e
casuta mea virtuala in care ma furisez sa fiu doar eu cu mine.
Pentru a aduce valoare unui articol trebuie sa muncesc, nu-mi pica
nimic din cer. Cuvintele cheie trebuie sa fie aranjate cu cap daca
vreau sa aiba impact articolul. Si cel mai important, nu scriu
pentru bani, scriu de drag. Prefer sa-mi scriu "tembelismele"
gratis pe blog, chiar promovand diverse lucruri care mi-au placut,
decat articole la comanda cu sula-n coste si umilita cu te-miri-ce
ciurucuri. N-as mai avea tragere de inima si n-as mai evolua.
Dragi bloggeri, indiferent ce blog ati avea, nu acceptati
umilinta, nu acceptati orice colaborare doar pentru ca ati mai
ciupi cativa lei. Doar ridicand standardele vom avea respectul
cuvenit si munca rasplatita. Celor care "ne vaneaza" trebuie sa le
fie clar ca nu vindem cuvinte la kg ci oferim solutii la problemele
cititorilor nostri, oferim idei, spatiu de expunere pentru branduri
pe termen nelimitat (articolele raman pe blog si odata indexate,
vor fi gasite de catre cititori si peste ani), scriere creativa si
continut unic, cheltuim timp pentru documentare, SEO, interactiune
cu cititorii, distributie in social media, intr-un cuvant MUNCA.
Pretuiti-va munca!
Inchei cu o expresie golaneasca, dar adevarata (evident, usor
cosmetizata, era mult mai vulgara in forma originala), care scoate
in evidenta valoarea muncii pe care noi insine o stabilim:
