Premisa este în mod clar narcisistă: „cine se aseamănă
se adună”. Am cunoscut oameni care, în momentul în care își
prezintă partenerul, încep să-i fluture CV-ul, ca și cum ar dori
să-l scoată la vânzare. Să te lauzi cu persoana iubită înseamnă să
o transformi într-un obiect al dorințelor tale, o realizare
„personală” sau un triumf. Unii își poartă partenerii ca pe niște
medalii, alături de alte obiecte de valoare.
Nu spun că trebuie să fim insensibili la atributele
persoanei pe care o iubim, dar admirația este un lucru, iar
idolatria bazată pe profit este altul. Atunci când stima de sine
depinde de valoarea partenerului tău, planează asupra ta o sabie cu
două tăișuri. Nu vei putea să te ocupi tu însuți de creșterea
personală ( vei trăi conectat la un ego străin) și, mai devreme sau
mai târziu, vei sfârși prin a exagera câteva dintre virtuțile sale
ca să se reflecte în propria ta acceptare. Repet: dacă ceea ce
dorești este să lauzi calitățile partenerului tău pentru a le mări
pe ale tale, te vei osteni la nesfârșit să menții „buna imagine” a
acestuia și îți vei pierde punctul tău intern de
referință.
Moduri prin care ne idolatrizăm iubitul în scopul de
a deturna realitatea în favoarea „iubirii”
Mulți oameni doresc să-l scoată pe cel iubit din
realitate și să-i confere un caracter astral: omniprezența
(acum că umple ființa noastră), omnipotența ( de vreme ce le
poate pe toate) și omnisciența( pentru că este o sursă de
înțelepciune profundă). Mă întreb: Ce anume te determină să-ți
dorești un partener cu superputeri? Nu ești prea mare ca să te joci
cu super-eroi?
Aceasta este principala problemă în idealizarea iubirii:
te impiedici de realitate și descoperi că partenerul tău transpiră,
miroase, devine deprimat, frustrat, egoist uneori, se înfurie,
plânge și așa mai departe.
Dragoste oarbă sau a ignora ce este
rău
O mulțime de oameni iubesc numai partea care le convine
la partenerul lor sau cea care îi afectează mai puțin: ”Soțul meu
este infidel? Partea asta nu mă interesează.” „Ea consumă alcool?
Nu știu ce vrei să spui.” Sau: „Partenerul meu joacă banii în
cazinouri? Nu cred că este adevărat”. Acestea sunt tactici de
supraviețuire pentru a face față unei relații care ne depășește.
Când planează pericolul, unii fac ca struțul: bagă capul într-o
gaură, crezând că micșorează pericolul în acest mod. Un gest
infantil: doar copii își acoperă ochii cu mâinile și cred că: „Dacă
nu văd, nu există”.
Există o anumită imaturitate și iresponsabilitate în
decizia de a nu ține cont de comportamentele negative ale
partenerului.
Între optimismul euforic al îndrăgostiri și scepticismul
inteligent al iubirii mature, ți-l recomandat pe acesta din urmă,
dacă nu există fluturași sau lilieci în stomac.
Te concentrezi asupra celor bune și le
exagerezi
Evidențieziperformanțele în defavoarea nereușitelor,
deși acestea din urmă sunt numeroase și mult mai grave. Dacă
partenerul tău îți repetă obsesiv că ești cel mai frumos, unic,
special, strălucitor, sexi, original, creativ etc, etc, bucură-te
de aceasta, dar nu o lua ca literă de lege și nu crede tot ceea ce
zice.
„ Nu este vorba că dragostea se înșeală uneori, ci că
este o înșelare; ne îndrăgostim atunci când asupra unei persoane
imaginația noastră proiectează perfecțiuni inexistente” Ortega y
Gasset
Tu cât de mult proiectezi? Ești conștient de
aceasta?
Minimalizarea problemelor sau „Nu e chiar așa de
rău”
Există oameni care trăiesc ascunzând mizeria sub covor,
până când într-o zi acesta dă pe din afară. Aici problemele nu sunt
ignorate; ele sunt reduse sau interpretate cu bunăvoință, când de
fapt nu este cazul.
Îmi amintesc de o femeie căsătorită cu un bărbat
alcoolic și extrem de violent. Când era atacată de către soțul ei,
își acoperă fața cu mâinile și repeta cu voce tare: „ Dumnezeu nu
bate cu parul, bate cu palma”. Credința ei era că Dumnezeu ne dă o
mulțime de dificultăți ca să creștem și să învățăm, dar că nu
intenționează niciodată să ne facă rău. „Ceva trebuie să învăț din
povestea asta; ceva trebuie să-mi comunice viața”- spunea ea. I-am
răspuns că probabil viața, natura, Dumnezeu sau cosmosul, îi
sugerau să fugă cât mai departe posibil și să-l denunțe pe agresor.
Ea considera că soțul ei era un instrument care îi permitea să se
purifice. Nu doar îl idealiza, îl sanctifica!
Te prefaci că ești prietenul celui care te-a
rănit
Aici strategia este să ștergi cu buretele și să o iei de
la capăt. Cheia este să-i oferi partenerului statutul de „
prietenă” sau „prieten”, pentru a-i salva măiestriile: „Nu este un
soț bun, dar este un prieten excelent”. Sau: „Ca soție este un
dezastru, dar ca prietenă este excepțională”. Poate cineva care ani
de zile ți-a făcut viața amară să se transforme brusc și fără
resentimente într-unul dintre cei mai buni prieteni? Prietenii sunt
respectați și admirați, sunt iubiți și li se acordă încredere, iar
acest lucru are nevoie de o întreagă istorie să existe în spate. Nu
putem schimba statutul emoțional al unei relații ca prin magie și
nu putem ignora trecutul. Să ierți nu înseamnă să suferi de
amnezie, ci să-ți amintești fără durere, iar acest lucru se
realizează printr-un efort interior susținut, nu printr-un
ordin.
A fi „prieten” cu cineva pe care îl iubești și nu te
iubește nu este altceva decât o „stupiditate sentimentală”, care
fără îndoială te va răni. Nu-ți supraestima puterile.
