Autor: Vasile Anton Ieșeanu: O, tu femeie bolnavă de amoc, Cu mii de demoni şi de draci... Cum reuşeşti cu viaţa să te-mpaci? Când tu astâmpăr nu mai ai deloc!
Te dai în vânt după bărbaţi
şarmanţi;
Eşti nesătulă ca şi
Messalina!
Tu caţi doar money, dar ei îţi găsesc
vina,
Că eşti femeia c-o duzină de
amanţi.
În nesfârşite nopţi, de-amor
nebun,
Sfârşeşti o herghelie de
bărbaţi,
Ce trec, prin patul tău, ca umbre de
sarmaţi,
Şi, nu găseşti pe unul, care să fie
bun!
Cu ce te-alegi din toate acele
spasme?
Şi de sordidele orgii
de-amor?...
Nimic! Doar nebune dorinţe de
amor!
Şi-ngrozitoarele
fantasme!
Opreşte-te din iubirea-ţi
păcătoasă!
Măcar o clipă, şi priveşte în
jur…,
Când iubeşti cu sentimentul
pur,
Viaţa, totdeauna, este mai
frumoasă,
O, tu femeie bolnavă de
amoc,
Cu mii de demoni şi de
draci...
Cum reuşeşti cu viaţa să
te-mpaci?
Când tu astâmpăr nu mai ai
deloc!
