Octombrie, mai la mijloc

  • Postat în Personal
  • la 16-10-2024 06:00
  • 40 vizualizări

# Anul agricol. A fost dezastruos, caniculă, secetă, toată vara am udat plante perene ca să nu moară; am avut belșug de ploșnițe puturoase (e drept c-am văzut și câteva călugărițe), de boli și de dăunători. Legume - pas, fructe puține, mici și deshidratate, trandafirii, cu flori meschine, supărați și plini de fungi, au reînceput de vreo două săptămâni să înflorească. E prima vară în care apa din puț a scăzut dramatic (l-am și denisipat), iar opririle apei de la rețea au fost frecvente.

# Recolte. Ierburi aromatice, usturoi și ceapă de bulbili, plante pentru ceai, fructe de amelanchier, de lonicera, cireșe, vișine, urme fine de zmeura și mure – cam asta a fost recolta. Mai avem ceva mere neculese, probabil le vom mânca din pom, struguri vulgari, nuci și gutui pe care nu le mănâncă nimeni. A reapărut știrul roșu pe care-l credeam pierdut, iar ca noutate: au intrat pe rod poncirusul, piperii de Sichuan și coacăzii aurii, iar lophantușii s-au făcut tufe generoase.

# Animale. Câinii au suferit rău de căldură, cei mari sunt plini de pâsle, de smocuri și îmbătrânesc vizibil, Pepsi e ubicuă și harnic evadatoare din curte – sapă pe unde poate pe sub garduri. Pisicile sunt și ele bine, Mașa – sucită și intolerantă, se simte că are 13 ani, Frida – oportunistă și misecuvinistă, acum – fericită că socializează cu o fetiță de 10 ani, Gizmo, încă bleg, îl bate motanul blond din vecini constant. Găinile s-au nărăvit la mâncat ouă, curând le vom tăia pe toate și-o vom lua de la capăt în primăvară.

# Conexe. Tânărul vecin R ne ajută în continuare, am schimbat uși exterioare și ferestre și, după 14 ani, redescopăr căldura constantă în casă – avem centrală, c-au ajuns gazele și la noi. Am scos cele două boilere (prilej cu care a crescut incredibil baia), de cel pe lemne îmi pare rău, dar deocamdată păstrăm toate sobele.

E lumina caldă de octombrie gălbui-lăptoasă, cu măceșe arogant roșii și pădure virând spre galben, înfloresc tufănicile și miroase a struguri copți. Plecăm la serviciu pe întuneric, am făcut primul foc în casă pe 8 octombrie mai mult de dragi, vremea e caldă și încă n-a căzut prima brumă. Abia aștept să revenim la ora de iarnă.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente