albul e alb mai cu seamă în miezul dulce-amărui al nopţii, atunci când toate umbrele care l-au străbătut nu fac adunate mai mult decât umbra sâmburelui de-al doilea dintr-un măr muşcat doar de-o gură – e atât de alb atunci încât nici măcar singurul rând de paşi sfâşiindu-l nu recunoaşte dincolo de tăcere golul

© Liliana Negoi