Era 2006, într-o seară rece de final de octombrie. Terminasem orele și plecasem la pas spre casă, pe o stradă cu sens unic și cu un zumzet constant de fundal în aglomerația orei de vârf. Eram proaspăt licean, doar că lucrurile nu stăteau așa cum îmi doream eu. Intrasem într-unul dintre cele mai bune colegii din România și veneam dintr-o școală de cartier, unde fusesem printre cei mai buni elevi. Realizasem însă că intrasem într-o altă „ligă”, unde standardele erau mult, mult mai mari. Iar în ziua aceea fusesem mustrat de profesoara de matematică în fața clasei.

Este cea mai veridică și clară amintire a mea despre momentul în care am început să introspectez cu adevărat și să explorez mai mult în propria minte. Mergând pe jos, singur, zi de zi, eventual cu muzică rock în căști, ca orice adolescent rebel, mintea mea începea să își pună rotițele în mișcare într-o lume cu totul nouă. Observa, analiza, ...