Omul este o manifestare a spatiului, iar timpul este constiinta acestei manifestari.Asta o spune stiinta si evolutia. Altfel, omul, in abstract, nu este decat un martor al acestei manifestari si dispare imediat dupa manifestare, iar constiinta sa se transforma in expansiune, si printr-o particularitate a unicitatii, ea, constiinta, se poate manifesta simultan. Nu voi spune nimic despre divinitate, intrucat ea exista doar in cadrul constiintei influentata de spatiu si este creata de aceasta pentru satisfacerea unei false nevoi de apartenenta, uitand de originea noastra fireasca, Universul.Prima argumentare a afirmatiei ca omul este manifestarea spatiului iar timpul este constiinta lui, o regasim in caracteristicile timpului:- viata, asa cum o percepem noi, are directie si este orientata spre inainte, iar acest inainte il stim sub denumirea de viitor, desi nu venim din trecut, nu ne manifestam doar in prezent, altfel spus, caracteristicile timpului devin implicit componentele constiintei