mi-e existență
și smerenia
sfârșenie
în infinit...
Zbătându-mă
între a fi
și a nu fi-ul
șeicspirian
mă-mpiedic
de imperativul
cateoric
kantian
și-l dau
dracu
pe treaba
că eu prefer....
Prefer
să te iubesc
și să te cert
stându-ți
în umbră
fără
ca tu
să înțelegi
de ce...
Căci
nu mai am
răbdare...
Iar
nerăbdarea
asta
nu-i cumva
semn
de neiubire
și narcisism?...
Mă iartă...
