Constat că-mi este destul de greu să scriu despre ceea ce iubesc mult sau mi-e foarte drag.  Să ilustrez, cu penelul sau cuvântul, ceea ce păstrez pe raftul meu cu capodopere. Să povestesc despre lucruri incredibil de reușite, care-mi sunt foarte dragi, fie ele opere de artă, bucăți de muzică clasică, filme unice sau parfumuri fără egal.  Firește, greu spre imposibil mi-e să scriu despre ființele  dragi, stând mereu ca pe ace, cu o teamă absurdă pe post de critic vehement: nu exagera, nu lăuda prea strident, nu fi nostalgică sau, doamne ferește, sentimentală, nu te lungi, rămâi la obiect, etc, etc. Cum?! Imposibil, e prea mult să fiu grozav de obiectivă, atunci când iubesc ceva sau pe cineva. Dificil nu e să scrii despre un lucru pe care-l iubești și atât, cum ar fi o narcisă sau un ghiocel în prag de primăvară, o clătită cu gem de cireșe sau o plajă cu nisip fin, atunci când soarele răsare din mare. Cu iubirile e mai c...