La ediţia din acest an a IFA din Berlin, Germania, Royal Philips
prezintă produse şi servicii noi care le permit consumatorilor să
se implice mai mult în îngrijirea propriei sănătăţi. Soluțiile
prezentate de Philips în cadrul expoziţiei includ inovaţii în
terapia tulburărilor de somn, îngrijirea mamei şi a copilului,
calitatea aerului, sănătatea orală şi îngrijirea personală.
“La Philips, considerăm că există mereu un mod de a face viaţa mai
bună,” a declarat Egbert van Acht, Business Leader pentru categoria
Health & Wellness şi, de la 1 octombrie 2017, Chief Business Leader
pentru întreaga divizie Personal Health în cadrul Royal Philips.
“Platformele digitale şi soluţiile inteligente pe care le prezentăm
la ediţia din acest an a IFA sunt create pentru a le oferi
consumatorilor posibilitatea de a-și monitoriza și de a-și controla
mai bine propria sănătate, alături de acces facil la expertiză şi
sfaturi profesioniste. Aceste soluții acoperă toate etapele vieţii,
de la nou-născuţii vulnerabili, la persoanele vârstnice care doresc
să îşi păstreze independenţa. Propuneri precum Care Orchestrator,
care ne consolidează poziţia de lider pe segmentul soluţiilor în
terapia tulburărilor de somn, dovedesc faptul că Philips se află în
avangarda sănătăţii digitale.”
Soluții integrate pentru tratamentul tulburărilor de
somn și al afecțiunilor respiratorii
Având în spate Philips Healthsuite, Care Orchestrator este soluţia
Philips pentru persoanele care suferă de tulburări cronice de somn
şi afecţiuni respiratorii. Aceasta va uni pacienţii, furnizorii de
servicii de îngrijire la domiciliu, medicii şi companiile de
asigurări într-o platformă unică, bazată pe tehnologie cloud. Care
Orchestrator le va permite medicilor să ofere suport personalizat,
coaching şi educaţie pacienţilor la domiciliu şi sprijină
furnizorii de servicii de îngrijire la domiciliu cu date concrete
pentru a lua decizii clinice rapid şi în cunoştinţă de cauză.
Ca parte a platformei Care Orchestrator, aplicaţia DreamMapper de la Philips va permite oamenilor să îşi urmărească progresul acasă. Îi va ajuta să folosească terapia pentru somn timp de mai multe nopți, cu 25% mai mult în medie [1]. Platforma Care Orchestrator face parte dintr-o gamă de soluții conectate pentru tratarea tulburărilor de somn bazate pe date colectate în peste 2,5 miliarde de nopţi cu ajutorul tehnologiilor cloud, timp de 10 ani și de la peste 5 milioane de dispozitive conectate pentru terapia somnului şi ventilaţie.
Platforma digitală de parenting Philips Avent
uGrow
Creată să sprijine părinţii şi dezvoltarea sănătoasă a bebeluşului,
uGrow este prima aplicaţie medicală de acest tip pentru bebeluşi
[2], care funcționează cu dispozitive conectate și oferă sfaturi
personalizate. Aplicaţia interactivă uGrow cuprinde articole şi
sfaturi create împreună cu un grup de profesionişti din domeniul
medical şi se conectează wireless la sistemul inteligent de
monitorizare a bebelușului şi la termometrul auricular inteligent
de la Philips Avent. Aceasta este disponibilă deja în România, iar
începând cu 2018, uGrow va lucra la nivel global cu noi dispozitive
Philips, inclusiv un sistem de urmărire conectat pentru biberon
care, împreună cu biberonul Philips Avent Natural, va monitoriza
timpul, volumul şi durata mesei bebeluşului. Printre noile
dispozitive conectate se numără Philips Connected Air Purifier,
precum şi sistemul de iluminat Philips Hue. Experienţa
utilizatorilor uGrow va fi îmbunătăţită și prin adăugarea
serviciului de activare de voce Amazon Echo. Platforma este deja
disponibilă în România.
Soluţiile integrate Philips Air
Peste 20% din populaţia lumii suferă de alergii respiratorii,
precum astm alergic sau rinită alergică [3]. Nivelurile poluării
aerului exterior sunt în creştere, 92% din populaţia lumii trăind
în locuri unde nivelul calităţii aerului depăşeşte limitele
stabilite de OMS [4], în timp ce calitatea aerului interior poate
fi de 2-5 ori mai dăunătoare decât a aerului de afară [5].
Frecvența în creștere a problemelor sistemului respirator a dus la
dezvoltarea de către Philips a unor soluţii integrate care includ
purificatoare de aer şi senzori care se adaptează la mediul
interior şi nevoile personale ale utilizatorului.
Aplicaţia Air Matters care însoţeşte aceste dispozitive evaluează în timp real calitatea aerului din interior şi exterior şi nivelurile de alergeni. Aceste soluţii şi date integrate le permit persoanelor care suferă de probleme respiratorii să gestioneze şi să reducă expunerea la factorii iritanţi şi alergeni (cum ar fi polen, acarieni, păr de animale şi spori de mucegai) care le-ar putea declanşa simptomele, protejându-şi astfel sănătatea.
Cea mai avansată platformă digitală pentru îngrijirea
orală
Philips Sonicare DiamondClean Smart este o soluţie completă de
îngrijire orală pentru sănătatea cavității bucale. Împreună cu
sistemul Philips Sonicare Breath care, Philips oferă tehnologii şi
servicii conectate unice pentru a ajuta oamenii să aibă mai mare
grijă de sănătatea lor orală într-o singură platformă. Periuţa de
dinţi Philips DiamondClean Smart reuneşte cele mai recente inovaţii
şi performanţe Philips Sonicare, oferindu-le utilizatorilor
rezultate excepţionale, datorită noilor capete de înaltă
performanță pentru periuțe, coaching-ului personalizat şi a
sfaturilor furnizate prin intermediul tehnologiei inteligente cu
senzori, alături de o experienţă de periere intuitivă.Toate acestea
contribuie la o îngrijire avansată a gurii, dinților și a gingiilor
[6].
De asemenea, sistemul de îngrijire Philips Sonicare Breath, care include noul dispozitiv conectat de analiză a respiraţiei de la Philips, măsoară, urmăreşte şi ajută oamenii să fie atenţi la impactul bacteriilor orale asupra calităţii respiraţiei, ajutând utilizatorii să îşi îmbunătăţească respiraţia şi obiceiurile în ceea ce priveşte îngrijirea orală. Aplicaţia Philips Sonicare este acum un „centru virtual” pentru îngrijirea orală personală, permiţându-le utilizatorilor să îşi monitorizeze modul de periere şi calitatea respiraţiei în fiecare zi, să împărtăşească rezultatele cu medicii stomatologi şi să primească recomandări şi sfaturi personalizate.
Philips Lumea Prestige şi aplicaţia Lumea
IPL
Tot mai multe femei caută soluţii personale de înfrumusețare. Noul
Philips Lumea Prestige, un dispozitiv inovator de epilare acasă cu
tehnologie IPL (Intense Pulsed Light), a fost dezvoltat pentru a se
potrivi diferitelor forme şi nuanţe de piele ale femeilor din
întreaga lume. Dispozitivul include patru accesorii curbate pentru
fiecare zonă a corpului. În plus, noul senzor SmartSkin măsoară
nuanţa pielii printr-o apăsare de buton, astfel încât femeile să
ştie ce setare să folosească pentru pielea lor. Aplicaţia Lumea
IPL, utilizată în combinaţie cu dispozitivul, dezvoltă şi mai mult
această opţiune, oferindu-le un plan de tratament personalizat în
funcție de nevoile individuale. Cu o reducere a părului de până la
92% după doar trei tratamente, dispozitivul este perfect şi pentru
femeile care îşi doresc rezultate excelente în timp scurt.
Alte produse prezentate de Philips la ediţia IFA din acest an includ noi aparate de uz casnic, aparate pentru prepararea cafelei, soluţii de îngrijire personală şi monitorizare a locuinței.
Pentru mai multe informaţii privind cele mai recente inovaţii Philips în cadul IFA 2017 vă rugăm să accesaţi www.philips.com/ifa, să urmăriţi Philips la IFA pe twitter @PhilipsLiveFrom, sau să vizitaţi canalele de YouTube şi LinkedIn.